Update articol:

China amendează Ford cu 24 de milioane de dolari pentru încălcarea legilor antimonopol

Administraţia de stat din China pentru reglementarea pieţei a anunţat miercuri că a amendat producătorul auto american Ford cu 24 de milioane de dolari pentru încălcarea legilor antimonopol, transmit DPA şi Reuters.

Amenda a fost primită de Changan Ford, societatea comună americano-chineză cu sediul în Chongqing. Changan Ford ar fi stabilit din 2013 un preţ minim pentru revânzarea maşinilor sale către municipalitatea din Chongqing, încălcând legea şi afectând concurenţa. Amenda reprezintă 4% din vânzările societăţii mixte în Chongqing în 2018.

Analiştii consideră că Ford este cea mai recentă victimă a escaladării războiului comercial dintre SUA şi China, care afectează marile companii, în special gigantul Huawei. 

Luna aceasta, China a lansat de asemenea o investigaţie asupra gigantului american de curierat şi logistică FedEx.

Miercuri dimineaţă, acţiunile Changan Auto au scăzut cu peste 5%, potrivit Agerpres.

Deşi în trecut operaţiunile Ford din China erau extrem de profitabile, în prezent vânzările sunt în scădere, iar compania americană raportează pierderi în statul asiatic. China este a doua mare piaţă pe plan global pentru Ford. Vânzările au scăzut cu 37% anul trecut, după un declin de 6% în 2017.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România. 

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (24/07/2026)

Document de informare - atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni angajatilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (24/07/2026)

Subscriere obligatiuni BNET31E membru Consiliul de administratie

STK EMERGENT (STK) (24/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIMTEL TEAM (SMTL) (24/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.07.2026 - 25.08.2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (24/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 25.07.2026 - 23.08.2026