Update articol:

Resursele de energie primară, în urcare cu 0,9% în primele 4 luni din 2019; resursele de energie electrică scad cu 6,7%

Resursele de energie primară au crescut cu 0,9%, în primele patru luni ale anului în curs, iar cele de energie electrică au scăzut cu 6,7%, faţă de aceeaşi perioadă din 2018, relevă datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), precizează Agerpres.

Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2019 au totalizat 11,598 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 105.700 tep faţă de perioada similară a anului trecut.

Producţia internă a însumat 6,849 milioane tep, în scădere cu 262.900 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 4,749 milioane tep.

În aceasta perioadă, resursele de energie electrică au fost de 22,317 miliarde kWh, în scădere cu 1,608 miliarde kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018.

Producţia din termocentrale a fost de 8,763 miliarde kWh, în scădere cu 725,9 milioane kWh (-7,7%). Producţia din hidrocentrale a fost de 4,905 miliarde kWh, în scădere cu 1,536 miliarde kWh (-23,8%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 3,971 miliarde kWh, în creştere cu 18,3 milioane kWh (+0,5%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2019 a fost de 2,749 miliarde kWh, în scădere cu 15,4 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 517,2 milioane kWh, în urcare cu 49,7 milioane kWh
faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 18,903 miliarde kWh, cu 1,0% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018; iluminatul public a înregistrat o urcare cu 7,2%, iar consumul populaţiei a crescut cu 14,7%.

Exportul de energie electrică a fost de 1,180 miliarde kWh, în scădere cu 1,199 miliarde kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2,233 miliarde kWh, în scădere cu 212,5 milioane kWh. 

BVB | Știri BVB

ARMATURA S.A. (ARM) (10/10/2025)

Notificare prag detineri/vot < 5% si > 75%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (10/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

AQUILA PART PROD COM (AQ) (10/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (10/10/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGEA din 12/13.11.2025