Update articol:

Boloş: Nu există perspectiva să nu se plătească recalculările de pensii; banii sunt bugetaţi

Recalcularea pensiilor este inclusă în bugetul pe 2024 şi nu există perspectiva să nu se plătească aceste recalculări, a declarat, miercuri seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

“Vă daţi seama că am făcut bugetul pentru anul 2024 cu recalcularea de pensii inclusă în buget. Deci, noi, practic, avem această bugetare şi mă bucur că am reuşit să închidem bugetul – chiar dacă am fost criticaţi că avem acea supraestimare de venituri, adică ne-am pus speranţa în aceste venituri din digitalizare – şi în septembrie Guvernul este în situaţia onorabilă de a-şi achita angajamentele faţă de cele peste 4,6 milioane de pensionari. Banii sunt bugetaţi. Nu există perspectiva să nu se plătească aceste recalculări. Banii sunt bugetaţi, sunt cuprinşi în buget”, a explicat Boloş, la Digi 24, potrivit Agerpres.

În decembrie, la aprobarea proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2024, în plenul Parlamentului, ministrul Finanţelor declara că în acesta se regăseşte majorarea valorii punctului de pensie cu 13,8%, începând cu data de 1 ianuarie 2024, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei. De asemenea, el a transmis că tot în acest proiect de lege se regăseşte şi recalcularea pensiilor, aşa cum s-a angajat Parlamentul României, potrivit noii Legi a pensiilor 360/2023, care are bugetată valoarea punctului de referinţă de 81 lei.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni INFINITY

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (01/08/2025)

Alegerea Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Documente oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

ADIDAS TURBO LONG 0.10/143.5/148.5 (EBADSTL14) (01/08/2025)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 01 si 04 August 2025