Update articol:

Preşedintele Iohannis participă la reuniunea de la Paris organizată de Emmanuel Macron privind sprijinul acordat Ucrainei

Klaus Iohannis/ Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la Paris, alături de o serie de lideri aliaţi, la o reuniune de lucru privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi intensificarea eforturilor pentru continuarea sprijinului acordat Kievului.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea de nivel înalt este organizată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Discuţiile vor viza evoluţia războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, implicaţiile acestuia asupra securităţii europene şi euroatlantice, precum şi identificarea opţiunilor pentru intensificarea asistenţei pentru Ucraina, precizează sursa citată.

Klaus Iohannis salută demersul preşedintelui francez şi subliniază că unitatea şi solidaritatea comunităţii internaţionale în sprijinul acordat Ucrainei sunt esenţiale şi trebuie menţinute, se arată în comunicat.

Cu acest prilej, şeful statului român va reafirma poziţia constantă a României de susţinere multidimensională a Ucrainei atât timp cât va fi nevoie, mai transmite Administraţia Prezidenţială.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie