Update articol:

Nu au existat dezacorduri între Putin și Modi la întâlnirea de la Moscova, spun India și Rusia – Reuters

Atât India, cât și Rusia au negat miercuri că ar fi existat vreun dezacord între președintele Vladimir Putin și premierul indian Narendra Modi la discuțiile lor de la Moscova săptămâna aceasta, potrivit Reuters.

Modi i-a adresat o mustrare implicită lui Putin marți, la o zi după un atac letal asupra unui spital de copii din capitala ucraineană Kiev, când i-a spus că moartea unor copii nevinovați este dureroasă și terifiantă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că decizia de a anula o sesiune de discuții între delegațiile ruse și indiene a fost luată din motive de programare și pentru că întreaga agendă a fost acoperită.

Acest lucru nu are absolut nimic de-a face cu dezacorduri sau situații problematice”, a spus el.

Ministrul indian de externe, Vinay Mohan Kwatra, a negat informaţiile  privind fricțiunile dintre cei doi lideri, afirmând că acestea sunt incorecte și înșelătoare.
El a negat, de asemenea, că ar fi existat anulări în timpul vizitei, spunând că cei doi lideri au “depășit cu mult” timpul planificat pentru întâlnirile lor.

“Din câte știu eu, nu au existat anulări ale niciunui element de programare în timpul vizitei premierului la Moscova”, a declarat Kwatra în cadrul unei conferințe de presă la Viena.

„Fie că este vorba de război, conflict sau atac terorist, orice persoană care crede în umanitate este îndurerată atunci când există pierderi de vieți omenești”, a spus Modi la Moscova, marți, în remarcile făcute în timpul unei întâlniri cu Putin.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare