Update articol:

Record în China: Vehiculele complet electrice şi cele hibride plug-in au reprezentat jumătate din vânzările auto

Jumătate din toate vehiculele vândute luna trecută în China au fost ori vehicule complet electrice, ori hibride plug-in, un nivel care arată cât de departe a ajuns cea mai mare piaţă auto din lume cu adoptarea EV, comparativ cu pieţele occidentale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În iulie, vânzările de vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV) au urcat în ritm anual cu 37% în China, reprezentând un nivel record – de 50,7% – din vânzările auto, arată datele publicate joi de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CPCA).

Ritmul de creştere al NEV a accelerat de la avansul de 28,6% din iunie. Vânzările de vehicule complet electrice au urcat cu 14,3% luna trecută, faţă de o expansiune de 9,9% în iunie.

Dar vânzările totale de maşini pe piaţa chineză au scăzut cu 3,1% în iulie, a patra lună de declin consecutiv, ceea ce arată că subvenţiile guvernamentale nu au reuşit să-i atragă pe consumatori, care sunt prudenţi în legătură cu cheltuielile masive, pe fondul redresării lente a economiei.

La finalul lunii trecute, autorităţile de la Beijing au anunţat dublarea subvenţiilor în numerar pentru achiziţionarea de vehicule, la 20.000 yuani (2.785 dolari) per achiziţie. În plus, unele oraşe au relaxat restricţiile la achiziţionarea de vehicule.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media