Update articol:

Stănescu: PSD va decide listele pentru parlamentare după Congresul din 24 august

Paul Stănescu Paul Stănescu/ Sursa foto: cdep.ro

PSD va decide cu privire la listele pentru alegerile parlamentare după Congresul din 24 august, primul criteriu de selecţie urmând să fie rezultatele politice obţinute la scrutinele locale şi europarlamentare, a declarat, marţi, secretarul general al partidului, Paul Stănescu.

“Noi nu ne-am gândit până acum, nu am avut nicio propunere… După Congres”, a precizat Stănescu, la sediul central al PSD, întrebat când va decide partidul listele pentru alegerile parlamentare.

Potrivit acestuia, citat de Agerpres, criteriile care vor sta la baza întocmirii listelor PSD pentru parlamentare sunt multe, dar primează rezultatele politice.

“Sunt atât de multe (criterii). În primul rând, rezultatele politice, că toţi suntem oameni politici. Rezultatele politice care le-au avut la alegerile locale şi europarlamentare, ăsta va fi, cred, un prim criteriu. Mai sunt şi alte condiţii – să nu aibă probleme cu justiţia, ştiţi lucrurile acestea”, a explicat Paul Stănescu.

Partidul Social Democrat se reuneşte pe 24 august într-un Congres ordinar pentru a-şi alege noua conducere şi, cel mai probabil, pentru a-şi anunţa candidatul pentru alegerile prezidenţiale.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (03/04/2026)

Raport anual 2025 ESEF (varianta in limba engleza)

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026