Update articol:

Eugen Sechila – apropiat al lui Georgescu, adus la Parchetul General

Eugen Sechila – apropiat al lui Georgescu, adus la Parchetul General
 - poza 1

Eugen Sechila, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost adus miercuri seara la Parchetul General, potrivit Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, Sechila a fost ridicat de polițiști de pe Aeroportul Otopeni și dus cu mandat la Parchet.

Eugen Sechila, fost luptător în Legiunea Străină, activează în Asociația ‘Gogu Puiu’, care organizează ‘tabere de haiducie’, destinate să-i ‘smulgă pe cei mici din fața computerelor’ și să-i învețe pe tineri ‘tehnici de supraviețuire’ în natură, conform site-ului organizației.

Într-o fotografie publicată în presă, el apare lângă Călin Georgescu având o insignă care reprezintă simbolul mișcării legionare.

De asemenea, Sechila s-a ocupat în perioada campaniei electorale de anul trecut cu centralizarea tabelelor cu semnături pentru candidatura lui Georgescu.

În luna decembrie 2024, Eugen Sechila a fost inculpat în alt dosar pentru utilizarea de simboluri legionare, fiind pus sub control judiciar.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare