Update articol:

UNIQA: Cetățenii români solicită despăgubiri din ce în ce mai mari pentru întârzierile de zbor  

Sursa Pixabay

Cetățenii români solicită despăgubiri din ce în ce mai mari pentru întârzierile de zbor, pe fondul unei creșteri semnificative a acestor incidente, care devin o problemă tot mai presantă pentru călători, potrivit unui comunicat UNIQA.

În intervalul ianuarie – decembrie 2024, clienții cu asigurări de călătorie de la UNIQA au depus 102 de dosare de daună pentru zboruri întârziate, solicitând despăgubiri de peste 240.000 de lei (aproximativ 48.100 de euro), cu 31% mai mari față de 2023.

Cele mai multe dintre dosarele de daună pentru asigurările de călătorie de la UNIQA au fost deschise odată cu începerea sezonului de vacanțe. Astfel, conform datelor pentru primele șase luni din 2024, UNIQA a înregistrat cereri de despăgubiri pentru zboruri întârziate în valoare de aproape 96.000 de lei (circa 19.000 de euro) de la clienții care au încheiat o poliță de asigurare de călătorie, ceea ce reprezintă o creștere de 57% față de aceeași perioadă a anului 2023.

„Asigurările de călătorie sunt esențiale pentru a oferi protecție în fața situațiilor neprevăzute, cum ar fi problemele de sănătate, pierderea bagajelor sau întârzierile zborurilor. Acestea oferă clienților noștri liniștea necesară pentru a se bucura pe deplin de vacanțele lor. La UNIQA, ne dedicăm de mai bine de 15 ani misiunii de a îmbunătăți viața clienților noștri, punând grija pentru aceștia în centrul activității noastre. Împreună cu partenerii noștri, suntem mereu alături de ei, prin soluții de asigurare adecvate și servicii rapide și ușor accesibile în caz de daună”, a declarat Ramona Bernic, Vicepreședinte al Directoratului UNIQA Asigurări.

UNIQA oferă soluții de asigurare atât pentru călătoriile pe termen scurt, cât și pentru clienții care călătoresc în mod frecvent.

Conform condițiilor de asigurare, dosarele sunt soluționate în maximum 30 de zile de la depunerea ultimului document necesar, cu plăți efectuate, în mod obișnuit, în termen de maxim 5-10 zile lucrătoare.