Update articol:

Ministrul iranian de externe afirmă că Teheranul “nu are nimic de ascuns” în legătură cu programul său nuclear

Abbas Araghchi Abbas Araghchi/ Sursa foto: twitter.com/araghchi

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a dat luni asigurări, la Cairo, că Teheranul “nu are nimic de ascuns” în ceea ce priveşte programul sau nuclear, după ce directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a cerut Iranului “o mai mare transparenţă” asupra activităţilor sale nucleare, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Iranul dispune de un program nuclear paşnic şi suntem pe deplin convinşi de acest lucru. Nu avem nimic de ascuns în această privinţă”, a declarat Araghchi în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său egiptean, Badr Abdelatty.

Şeful diplomaţiei iraniene a avertizat luni că niciun acord nu va fi posibil în negocierile privind programul nuclear iranian dacă scopul va fi acela de a “priva (Teheranul) de activităţile sale paşnice”.

“În această etapă, dacă obiectivul negocierilor este de a garanta că Iranul nu încearcă să se doteze cu arme nucleare, atunci un acord mi se pare posibil. Dar dacă obiectivele sunt inacceptabile şi nerealiste, iar scopul este de a priva Iranul de activităţile sale paşnice, atunci cu siguranţă nu va exista niciun acord”, a mai spus Abbas Araghchi la Cairo.

În vederea unui posibil acord, “dorim garanţii că sancţiunile vor fi ridicate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghai, precizând că “până acum, partea americană nu a dorit să clarifice această problemă”.

AIEA a publicat duminică un raport în care arăta că Iranul şi-a intensificat producţia de uraniu îmbogăţit la 60%, nivel destul de apropiat de cel de 90% necesar pentru armele atomice.

Iranul a avertizat că va riposta dacă ţările europene “exploatează” documentul în scopuri politice.

Raportul AIEA a apărut în contextul negocierilor care se poartă de câteva săptămâni între Washington şi Teheran, în încercarea de a ajunge la un nou acord în domeniul nuclear.

BVB | Știri BVB