Planul de restructurare sau reorganizare este cel care poate să asigure, într-adevăr, succesul unei astfel de proceduri de restructurare/ reorganizare, a spus Andreea ZVÂC Partener Wolf Theiss, la Dezbaterea RESTRUCTURAREA – MĂSURĂ DE PREVENIRE A INSOLVENȚEI 2025, organizată de Financial Intelligence, pe 28 mai.
Planul trebuie conceput in primul rând ca un business plan, nu poate să aibă la bază doar o analiză juridică, în opinia doamnei ZVÂC: „Este un plan de afaceri, care are un format juridic și un impact juridic.”
Ea a precizat că se pornește de la cine redactează planul: “Într-adevăr, în procedurile preventive, debitorul este cel care poate să acționeze, în sensul de a propune și de a redacta un astfel de plan. În acordul de restructurare, nu se ajunge la instanță la început, așa că, cel puțin la prima vedere, ar fi mult mai potrivit pentru un debitor care are dificultăți financiare să apeleze la o astfel de procedură, pentru că totul s-ar desfășura în mod confidențial, nu ar exista o presiune publică.
Însă, am constatat în practică că nu există niciun acord de restructurare cu care să se fi ajuns la instanță pentru confirmare. În schimb, cu privire la concordatul preventiv, există extrem de multe proceduri inițiate. Este posibil ca beneficiile pe care le acordă o astfel de procedură, în principal suspendarea executărilor silite, să ajute debitorul să-i aducă pe creditori la masă pentru negocieri. Mai mult decât atât, implicarea, încă de la început, a unui practician în insolvență, ar putea să aibă un impact pozitiv pentru restructurare, din perspectiva negocierilor cu creditorii, negocierilor cu debitorii debitorului, acolo unde e necesară recuperarea de creanțe. Acestea ar fi motivele pentru care cei mai mulți apelează la procedura de concordat preventiv.”
Potrivit Andreei ZVÂC, procedurile și de restructurare preventivă, dar și de reorganizare în sine, ar trebui să aibă la bază negocierea cu creditorii, ar trebui să stimuleze această negociere, pentru că esențială este salvarea companiei, redarea viabilității companiei. Însă, din păcate, percepția debitorilor este că aceste proceduri sunt utilizate ca un mijloc de protecție, pentru a obține o perioada de stand-by în care debitorul nu poate fi executat. Dar, dacă le folosim doar pentru a mai prelungi această stare de dificultate financiară a companiei, nu se rezolvă nimic din punct de vedere economic.”
Planul de reorganizare poate fi propus de către mai multe persoane – administratorul, debitorul, creditorii – însă de cele mai multe ori, nu am văzut în reorganizare negocieri reale cu creditorii, a mai spus doamna ZVÂC: „ De cele mai multe ori, planurile sunt impuse de către un creditor majoritar sau de către debitor, cu ajutorul unor creditori majoritari. Întrebarea pe care o am este cum poți să faci să funcționeze societatea mai departe, când utilizezi această metodă de impunere, când în insolvență sunt deja oricum spiritele destul de aprinse între creditori și debitor și e foarte greu să crezi că cei de care ai nevoie ca să îți continui activitatea, adică foarte mulți creditori minoritari si de cele mai multe ori chirografari, furnizori, parteneri de afaceri și așa mai departe, sunt din start dezavantajați. Majoritatea clienților noștri care ajung să fie creditori chirografari, cel mai rău lucru într-o insolvență, ne întreabă ce șanse au de recuperare. Și răspunsul este în general că nu sunt șanse. Concluzia acestei situații este că aceste proceduri ar trebui să fie direcționate către negocierea cu creditorii, pentru că, doar dacă există o astfel de negociere, poți să îi faci pe creditori parteneri de viitor și să ai o procedură de succes”.
Cu privire la confirmare/omologare, există posibilitatea instanței să analizeze viabilitatea planului, a mai spus ea: „Se pune problema ce înseamnă această viabilitate? Viabilitate înseamnă șanse de succes pur și simplu sau instanța poate facă o analiza mai amănunțită/comercială cu privire la modalitatea în care se ajunge la succesul planului? Din punctul meu de vedere și să zicem confirmat de unele instanțe, este că modalitatea în care s-a decis să se ajungă la succesul planului este un aspect de oportunitate care ar trebui să rămână la decizia debitoarei și a creditorilor. Nu e un aspect pe care instanța poate să-l analizeze, pentru că instanța nu are nici mijloacele, nici posibilitățile de a analiza astfel de detalii. În primul rând, acordul creditorilor e important, pentru că înseamnă o susținere a planului și judecătorul ar trebui să intervină doar dacă există lucruri flagrante de legalitate”.
Andreea ZVÂC a concluzionat: „O concluzie este să nu vedem aceste planuri ca pe niște hârtii scrise foarte frumos, cu care mergem la instanță și atât. Trebuie avută în vedere posibilitatea lor de implementare generală, trebuie monitorizată și supravegheată implementarea de către administratori și debitori, pentru a putea reacționa în timp util”.
| Știri BVB