Update articol:

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, privind atacurile țării sale asupra Ucrainei

mae ministerul afacerilor externe

Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat la Ministerul român de Externe privind recentele atacuri ale țării sale asupra Ucrainei, informează MAE.

Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat vineri, 29 august, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se comunica protestul ferm al părții române în legătură cu atacurile masive executate de forțele ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina, în noaptea de 27/28 august, soldate cu numeroase victime civile și pagube materiale.

În cadrul întrevederii, partea română a condamnat aceste atacuri, care reprezintă crime de război și care demonstrează încă o dată desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale. De asemenea, partea română a deplâns faptul că în cursul atacurilor a fost afectat sediul misiunii diplomatice a UE la Kiev, precum și sediul Institutului Cultural al Marii Britanii la Kiev (British Council).

Totodată, partea română a condamnat atacurile repetate ale forțelor armate ruse asupra infrastructurii civile ucrainene în proximitatea graniței cu România, subliniind caracterul iresponsabil al acestor atacuri și implicațiile lor grave asupra securității naționale.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (16/12/2025)

Schimbare in conducere: Numirea Directorului General

SINTEZA S.A. (STZ) (16/12/2025)

Raportarea tranzactiilor cu parti afiliate conform art. 108 din Legea 24/2017

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (16/12/2025)

Numire administrator interimar

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (16/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 08.12.2025 - 15.12.2025