Update articol:

Potra – rol semnificativ în finanțarea campaniei lui Georgescu; milioane de dolari ceruți lui Frank Timiș (rechizitoriu)

Mercenarul Horațiu Potra a avut un rol semnificativ în elaborarea și finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, el fiind cel care i-a solicitat controversatului om de afaceri Frank Timiș în jur de 20 – 35 milioane dolari, în schimbul promisiunii că, dacă Georgescu va ajunge președinte, vor fi redeschise toate minele de aur din România pentru exploatare.

În rechizitoriul prin care Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, procurorii susțin că există probe care evidențiază un plan timpuriu, bine structurat, în jurul candidaturii lui Călin Georgescu, Potra fiind cel care s-a ocupat de finanțarea campaniei.

‘Întrucât condițiile preliminare pentru o candidatură clasică nu puteau sau nu se dorea a fi îndeplinite în mod tradițional, având în vedere absența susținerii oficiale din partea unui partid politic major, s-a impus adoptarea unei strategii alternative de construire a unei infrastructuri electorale independente. În această etapă de planificare, candidatul a întreprins demersuri pentru obținerea sprijinului unor persoane din diverse medii, prin aceste contacte fiind urmărită atât consolidarea unei rețele de influență, cât și identificarea unor potențiali finanțatori dispuși să asigure resursele necesare desfășurării campaniei electorale. În referire la persoanele cu care inculpatul a înțeles să colaboreze în procesul de realizare și consolidare a planului de candidatură, materialul probator administrat a relevat că un rol semnificativ în conturarea strategiei electorale și în mobilizarea resurselor necesare l-a avut inculpatul Potra Horațiu’, afirmă anchetatorii în rechizitoriu.

Astfel, încă din 27 aprilie 2022, Georgescu i-a solicitat lui Potra să îl abordeze pe omul de afaceri Frank Timiș, care activează în domeniul exploatărilor miniere pe teritoriul Africii, în vederea susținerii financiare a campaniei sale electorale cu 20 – 35 milioane dolari.

Cu titlu de compensație pentru sprijinul acordat, Potra i-a garantat că, în ipoteza în care planul va fi unul de succes, Călin Georgescu ‘va deschide toate minele din România și în special cele de aur. Zice că are deja sprijinul la americanii care i-au făcut campanie la Trump și de la cei care au negociat ieșirea UK din EU’, după câștigarea alegerilor.

‘De remarcat sunt, pe de o parte, condițiile negocierii sprijinului și care presupuneau existența unei contraprestații în eventualitatea dobândirii celei mai înalte funcții de demnitate publică (‘Am nevoie de sprijin, apoi sprijin și eu’), continuarea discuției vizând redeschiderea minelor, în special a celor aurifere, în condițiile în care persoana căreia i se solicita sprijinul financiar putea manifesta interes, date fiind afacerile dezvoltate de către acesta în domeniul exploatărilor miniere în state aflate pe continentul african’, explică Parchetul.

Relația specială dintre Potra și Georgescu, precum și ascendentul avut de acesta din urmă asupra primului, este evidențiată ‘nu doar de ralierea strictă la liniile de acțiune trasate de candidatul la alegerile prezidențiale, ci și de sprijinul financiar acordat inculpatului Georgescu Călin de către inculpatul Potra Horațiu, prin furnizarea cu titlu gratuit, spre utilizare, a unei limuzine Mercedes GLE Coupe, închiriată începând cu luna iunie 2024 și, cel mai probabil, până în ianuarie 2025, prin intermediul SC Stephy Catering Consult SRL, societate controlată de un apropiat al lui Potra Horațiu, Panța Dan Cristian, de asemenea participant la evenimentele din 7 decembrie 2024, ce constituie nucleul acuzației. Plata chiriei lunare, de aproximativ 16.900 lei, a fost efectuată de Potra Horațiu în numerar, iar conversațiile din aplicațiile de mesagerie electronică demonstrează caracterul sistematic al acestui aranjament pe întreaga perioadă a campaniei electorale, precum și anterior acestui moment. De asemenea, probele indică remiterea repetată de sume de bani în numerar către Georgescu Călin, fie direct, fie prin intermediul unor apropiați ai lui Potra Horațiu, în locații din București și Ilfov’, se arată în rechizitoriul citat.

Horațiu Potra avea un profil problematic – fost luptător în Legiunea Străină, președinte al Asociației Românilor care au activat în Legiunea Franceză (RALF), prin intermediul căreia intermedia contracte pe linia securității pentru personal și obiective, în special în zone din Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, cunoscut pentru activități cu agenți de securitate (mercenari) desfășurate în Africa, respectiv antrenarea și pregătirea armatei locale din statul Congo, și cunoscut cu antecedente penale (condamnat cu suspendare pentru deținere ilegală de arme de foc).

Perchezițiile informatice au relevat fotografii ce îl plasează pe Potra atât la Moscova, cât și la Ambasada Rusiei din București, bilete de avion pe numele acestuia Dubai – Moscova, precum și o confirmare pentru rezervarea unei camere pentru perioada 04.09.2024 – 06.09.2024, la St. Regis Moskow Nikolskaya Hotel, tot pe numele său, precum și căutări pe Google Maps ‘Red, Bolotnaya Naberezhnaya’.

Procurorii enumeră apoi legăturile pe care oamenii din jurul lui Georgescu și Potra le aveau cu entități din Rusia, respectiv Marin Burcea (bodyguardul lui Călin Georgescu), Eugen Sechila, Mihai Dorina (care avea raporturi apropiate cu militari ceceni din trupele din anturajul generalilor Ramzan Ahmatovici Kadîrov (președintele Ceceniei) și Zamid Alievici Chalaev).

‘Probele obținute în prezenta cauză sugerează că persoanele indicate din cadrul rețelei de sprijin a inculpatului Georgescu Călin au analizat din timp posibilitatea recurgerii la acțiuni violente, într-un context de radicalizare ideologică, având ca scop destabilizarea ordinii constituționale prin influențarea de o manieră nepermisă a climatului electoral’, spun procurorii, care au probe privind modul în care erau plătiți oamenii lui Georgescu.

Astfel, la data de 15 ianuarie 2025, Marin Burcea a realizat un virament bancar din contul său personal către Munteanu Laurențiu Călin, gardă de corp a lui Georgescu, vizând suma de 5.500 de lei, existând indicii că Georgescu își plătește gărzile de corp prin aghiotantul său, Marin Burcea.

La data de 22 decembrie 2024, Marin Burcea și Horațiu Potra au avut o întâlnire la Hotel Epoque din București, unde au discutat câteva ore, pentru ca a doua zi să aibă loc în aceeași locație o întâlnire între Georgescu și Potra.

‘La data de 20 ianuarie 2025, Burcea Marin a convenit cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în România o întrevedere cu Georgescu Călin, aceasta materializându-se pe data de 21 ianuarie 2025 la sediul acestei misiuni diplomatice, în intervalul orar 11:55 – 12:36. Două zile mai târziu, respectiv în data de 22 ianuarie 2025, Burcea Marin a realizat o deplasare în comuna Albota, județul Argeș, unde s-a întâlnit cu Petrescu Daniel, organizator al manifestației publice din 24 ianuarie 2025 din municipiul București, la inițiativa lui Georgescu Călin. Ilustrativ pentru filosofia de acțiune a angrenajului constituit în jurul inculpatului Georgescu Călin și pentru sedimentarea concluziei că recursul la violențe reprezenta o opțiune viabilă este și faptul că, în timpul manifestației, participanții au părăsit locul declarat al adunării publice și s-au deplasat în Piața Victoriei, unde parte din aceștia au desfășurat timp de mai multe ore activități de provocare a forțelor de ordine în scopul generării unor acte de violență’, afirmă procurorii.

De asemenea, după cum explică Parchetul, aspectele relevate în urma efectuării perchezițiilor informatice probează activitățile desfășurate de Nedelcu Andrei Ștefan, Lup Andrei Florin și Panța Dan Cristian sub coordonarea inculpatului Potra Horațiu care au vizat asigurarea suportului financiar și material inculpatului Georgescu Călin, atât în perioada de precampanie, cât și pe durata derulării campaniei electorale și care au presupus punerea la dispoziția inculpatului Georgescu Călin de către Nedelcu Andrei Ștefan, în data de 15 iunie 2024, a sumei de 10.000 de dolari, realizarea unei întâlniri între Lup Andrei Florin și Georgescu Călin în data de 01 octombrie 2024, precum și punerea la dispoziția inculpatului Georgescu Călin, cu titlu gratuit, de către inculpatul Panța Dan Sorin, a unei limuzine de lux, închiriată începând cu luna iunie 2024 prin intermediul SC Stephy Caterig Consult SRL.

Una dintre concluziile procurorilor este că Georgescu s-a ‘înconjurat în mod deliberat cu persoane având un profil profund controversat, care nu doar că au fost tolerate în proximitatea sa, ci au fost învestite cu roluri active în promovarea candidaturii’.

Aceste persoane au oferit sprijin direct și constant pe toate planurile, de la mobilizarea electoratului și propagarea mesajului său electoral, până la gestionarea unor componente logistice ori de comunicare, devenind astfel actori relevanți în arhitectura campaniei.

BVB | Știri BVB

OMV PETROM S.A. (SNP) (16/09/2025)

Convocare AGAE pentru 23 octombrie 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (16/09/2025)

Demararea etapei a doua a programului de rascumparare actiuni

Digi Communications N.V. (DIGI) (16/09/2025)

Clarificari privind articolele recente din presa in legatura cu Digi Spain