Update articol:

Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului se dezbate în plenul Camerei; va fi votată miercuri

Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, depusă de AUR, va fi dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor şi va fi supusă votului miercuri, potrivit Agerpres.

Parlamentarii AUR au depus, săptămâna trecută, moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, cu titlul “Slăbirea securităţii energetice a României prin politici de mediu care obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989”.

“Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată. În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creştere cu 54% a importurilor de energie electrică faţă de aceeaşi perioadă din 2024, iar balanţa comercială de electricitate a devenit negativă, ţara noastră devenind net importatoare, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh. Aceste date, prezentate pe baza informaţiilor operatorului de transport Transelectrica, arată fără echivoc dependenţa tot mai mare de energia din afara graniţelor – o dependenţă care expune consumatorii şi economia la şocuri de preţ şi risc sistemic. Presiunea asupra preţurilor confirmă această vulnerabilitate. Pe piaţa spot, România s-a situat între primele trei state din Uniunea Europeană cu cele mai ridicate tarife pe această piaţă în prima jumătate a anului 2025. (…) În plus, povara din facturile la energie a fost amplificată, de la 1 august 2025, prin majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%. Au fost consemnate creşteri însemnate ale tarifelor la electricitate. Toate acestea indică un sistem fragil, cu riscuri de majorări tarifare persistente”, afirmă semnatarii moţiunii.

Potrivit acestora, hidroenergia – “coloană vertebrală” tradiţională a Sistemului Energetic National – rămâne cea mai stabilă şi curată sursă de energie a României, esenţială pentru echilibrarea rapidă a reţelei şi pentru limitarea volatilităţii preţurilor pe vârf de consum, iar analizele de sistem reafirmă rolul hidrocentralelor în furnizarea serviciilor tehnologice de sistem şi a flexibilităţii necesare integrării masive a regenerabilelor variabile.

Cu toate acestea, adaugă parlamentarii AUR, “în locul unei politici coerente de finalizare a capacităţilor hidro începute, asistăm la blocarea administrativă a proiectelor strategice, dublată de mesaje publice care descurajează explicit componente-cheie ale mixului naţional”.

Potrivit parlamentarilor AUR, ministru Mediului “ignoră faptul că încă din anul 2022, prin Hotărârea CSAT nr. 169 şi OUG nr. 175, mai multe obiective hidroenergetice au fost declarate proiecte de interes public major, subiectul fiind reluat şi în şedinţa CSAT din aprilie 2025, când s-a stabilit că finalizarea lor trebuie tratată drept proiect de siguranţă naţională şi realizată în maximum trei ani”.

Ei argumentează că puterea instalată a acestor hidrocentrale ar însemna o creştere de aproximativ 10% a producţiei pe hidro, într-o ţară care are nevoie urgentă de energie ieftină şi sigură. “Hidrocentralele în discuţie sunt deja finalizate în proporţie de peste 75%, iar abandonarea lor la acest stadiu înseamnă aruncarea la gunoi a investiţiilor deja realizate, aşteptările populaţiei şi angajamentele asumate prin Programul de guvernare 2025-2028, Planul Naţional Integrat Energie-Schimbări Climatice 2021-2030 şi alte documente strategice”, afirmă semnatarii moţiunii.

“Doamna ministru Diana Buzoianu nu a dovedit doar necunoaştere gravă a domeniului pe care îl coordonează, ci şi lipsă de responsabilitate faţă de interesele României. Blocarea hidrocentralelor înseamnă blocarea securităţii energetice, perpetuarea haosului din sistem şi expunerea ţării noastre la dependenţă şi la preţuri impuse din exterior. Prin politicile, declaraţiile şi inacţiunile din mandatul actual al ministrului Mediului, România ratează întărirea unei capacităţi curate, ieftine pe ciclul de viaţă, menite să reducă dependenţa de importuri şi volatilitatea preţurilor. (…) Este absolut necesară stabilirea unor termene ferme şi publicarea pe site-ul MMAP a tuturor actelor procedurale, în vederea deblocării acestor investiţii strategice. Moţiunea de faţă este, aşadar, un apel la raţiune şi responsabilitate: deblocarea hidroenergeticii româneşti nu este o opţiune ideologică, ci o necesitate strategică pentru preţuri suportabile, independenţă energetică şi stabilitate macroeconomică”, au mai arătat iniţiatorii moţiunii.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (22/09/2025)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (22/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 15.09.2025 - 19.09.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (22/09/2025)

Disponibilitate vot on-line AGEA din 29/30.09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (22/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 15.09.2025 - 19.09.2025