Update articol:

Lavrov la ONU: Rusia nu vede un interes la Kiev şi în Europa de soluţionare a conflictului, dar păstrează o speranţă faţă de Trump

Sursa foto: facebook.com/MIDRussia

Rusia nu vede niciun interes din partea Ucrainei şi a ţărilor europene aliate ale acesteia să negocieze un “acord de pace echitabil”, a afirmat sâmbătă ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-o intervenţie la Adunarea Generală a ONU, şi a avertizat că orice atac asupra Rusiei va declanşa un “răspuns ferm” din partea acesteia, după ce preşedintele american Donald Trump a cerut doborârea avioanelor ruseşti dacă acestea încalcă spaţiul aerian al NATO, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

“Până în prezent, nici Kievul şi nici susţinătorii săi europeni nu par să înţeleagă urgenţa situaţiei şi nu sunt dispuşi să negocieze un acord de pace echitabil”, a estimat şeful diplomaţiei ruse.

Europa “este obsedată de obiectivul utopic de a provoca Rusiei o înfrângere strategică”, a remarcat el în continuare, insistând că Rusia urmăreşte soluţionarea “cauzelor profunde” ale conflictului din Ucraina şi să-şi asigure propria securitate.

“Securitatea Rusiei şi interesele sale vitale trebuie garantate în mod sigur. Drepturile ruşilor şi ale rusofonilor din teritoriile rămase sub controlul regimului de la Kiev trebuie restabilite”, a explicat Lavrov, adăugând că numai pe această bază Rusia va discuta despre garanţii de securitate pentru Ucraina.

El a deplâns faptul că NATO a ignorat preocupările Rusiei şi a continuat să se extindă spre graniţele acestei ţări, un proces care nu a fost oprit, “în pofida promisiunilor făcute liderilor sovietici de a nu avansa nicio fărâmă de teritoriu spre est”.

Mai mult, a adăugat ministrul rus, “ameninţările cu folosirea forţei împotriva Rusiei” sunt tot mai frecvente, prin invocarea unor acuzaţii că Rusia ar plănui atacuri împotriva unor ţări membre în NATO şi/sau UE.

“Rusia nu a avut niciodată şi nu are astfel de intenţii. Dar orice agresiune împotriva ţării mele va declanşa un răspuns ferm. Nu ar trebui să existe nicio îndoială în această privinţă”, a avertizat Lavrov.

El şi-a manifestat preocuparea în special faţă de “retorica militară” a Germaniei, ţară care îşi propune să conducă reînarmarea europeană, şi a făcut o paralelă cu trecutul său nazist.

“În ceea ce priveşte militarizarea Germaniei, noi ne-am exprimat de mai multe ori îngrijorările profunde”, a menţionat şeful diplomaţiei ruse. “Nu este vorba doar despre un proces de remilitarizare în desfăşurare, ci sunt de asemenea observate semne clare ale unei renaşteri a nazismului”, a susţinut el.

“De ce se întâmplă acest lucru? Probabil pentru acelaşi scop pe care şi-l fixase de asemenea Hitler: să supună toată Europa sub controlul său şi să încerce să provoace o înfrângere strategică, la acea vreme împotriva Uniunii Sovietice, iar astăzi împotriva Rusiei”, crede Serghei Larov.

Cât despre relaţiile cu Washingtonul şi rolul acestuia de mediator în conflictul din Ucraina, şeful diplomaţiei ruse a susţinut că ţara sa continuă să manifeste “o oarecare speranţă” pentru dialogul ruso-american, în pofida repoziţionării, cel puţin declarative, a preşedintelui american Donald Trump în favoarea Ucrainei.

“Vedem în abordarea actualei administraţii americane o dorinţă nu doar de a facilita căutarea unor soluţii realiste pentru criza ucraineană, ci şi de a dezvolta o cooperare pragmatică fără a adopta o poziţie ideologică”, a apreciat Serghei Lavrov.

După o întâlnire avută marţi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja Adunării Generale a ONU la New York, Trump a transmis un mesaj prin care şi-a contrazis poziţiile exprimate anterior cu privire la războiul din Ucraina şi s-a poziţionat clar de partea acesteia, îndemnând în plus statele NATO să doboare avioanele ruseşti dacă acestea le încalcă spaţiul aerian.

După ce până de curând afirma că Ucraina trebuie să facă pace cu Rusia întrucât nu are capacitatea militară de a recupera teritoriile pierdute, într-un mesaj pe care l-a scris pe Truth Social după întâlnirea cu Zelenski preşedintele SUA a estimat că, dimpotrivă, Ucraina poate recuceri toate teritoriile sale ocupate de Rusia, şi chiar să meargă dincolo de acestea.

Mai mult, Trump a îndemnat Ucraina să acţioneze în acest sens acum, pentru a profita de dificultăţile economice ale Rusiei, pe care a descris-o drept un “tigru de hârtie”, dar să facă acest lucru “cu sprijinul Uniunii Europene”, dând de înţeles din nou că Washingtonul nu mai doreşte să contribuie financiar la ajutorul pentru Ucraina şi că susţinătorii europeni ai Kievului trebuie să plătească mai mult pentru acest ajutor financiar şi militar, inclusiv cumpărând arme americane.

Serghei Lavrov s-a întâlnit apoi miercuri tot la New York cu secretarul de stat american Marco Rubio, care i-a cerut ca preşedintele rus Vladimir Putin să întreprindă “măsuri semnificative” pentru a ajunge la pace în Ucraina. De partea sa, ministrul rus a criticat “planurile promovate de Kiev şi de unele capitale europene pentru a prelungi conflictul”.

Summitul preşedinţilor Trump şi Putin desfăşurat în Alaska pe 15 august nu a condus la rezultate pentru o perspectivă de încetare a războiului ruso-ucrainean, întrucât Rusia este preocupată în primul rând de chestiunile teritoriale, în timp ce Kievul şi aliaţii săi europeni sunt preocupaţi de garanţiile de securitate pentru Ucraina.

Putin ar fi propus ca Ucraina să se retragă complet din regiunea Donbas (formată din provinciile Doneţk şi Lugansk) şi în schimb Rusia să îngheţe restul liniei frontului, dar Zelenski respinge orice cedare de teritorii către Rusia. La rândul ei, Rusia respinge orice desfăşurare de trupe din ţările NATO ca garanţie de securitate pentru Ucraina, desfăşurare asupra căreia insistă susţinătorii europeni ai Ucrainei, care în plus o asigură pe aceasta în continuare de tot sprijinul dacă va continua războiul.

Zelenski a anunţat sâmbătă că a convenit cu Trump un acord prin care vor fi furnizate Ucrainei “armele adecvate” pentru a continua războiul cu Rusia. Cum preşedintele american refuză să mai livreze gratuit arme Kievului, acestea vor fi plătite de Ucraina cu banii oferiţi de susţinătorii săi europeni. Zelenski a precizat că Ucraina a transmis Statelor Unite detalii despre armele dorite de armata ucraineană, în cadrul unui plan de cumpărare de arme şi muniţii americane în valoare de circa 90 de miliarde de dolari.

BVB | Știri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (26/09/2025)

Demararea primei etape a programului de rascumparare actiuni

SIMTEL TEAM (SMTL) (26/09/2025)

Semnarea unor contracte semnificative

SINTEZA S.A. (STZ) (26/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

LION CAPITAL S.A. (LION) (26/09/2025)

Depunere Document de oferta publica de cumparare actiuni Lion Capital

Sphera Franchise Group (SFG) (26/09/2025)

Finalizarea programului de rascumparare actiuni proprii