Update articol:

Kremlinul afirmă că arsenalele Marii Britanii şi Franţei trebuie să fie incluse în negocierile privind dezarmarea nucleară

Dmitry Peskov/ Sursa foto: en.kremlin.ru/ Photo by Valentina Pevtcova, Roscongress

Discuţiile privind reducerea armelor nucleare strategice trebuie să aibă loc mai întâi între Rusia şi SUA, dar arsenalele Marii Britanii şi Franţei vor trebui în cele din urmă incluse în negocieri, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters, precizează News.ro.

Declaraţiile lui Peskov vin în contextul propunerii Kremlinului către SUA din această lună de a menţine voluntar timp de un an limitele privind armele nucleare strategice desfăşurate, stabilite în tratatul New START privind controlul armamentelor, odată ce acesta va expira anul viitor, dacă SUA vor face acelaşi lucru.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că propunerea lui Putin sună „destul de bine”, dar că problema este la latitudinea preşedintelui american Donald Trump. Preşedintele american a declarat că doreşte să iniţieze discuţii privind denuclearizarea cu Rusia şi China.

„Bineînţeles, trebuie să începem discuţiile la nivel bilateral. La urma urmei, noul START este un document bilateral”, a declarat Peskov pentru TASS. „Dar, pe termen lung, nu poţi face abstracţie de aceste arsenale. Cu atât mai mult cu cât aceste arsenale sunt o componentă a problemei generale a securităţii globale europene şi a stabilităţii strategice.”

Noul START a fost semnat de preşedinţii de atunci Barack Obama şi Dmitri Medvedev în 2010, a intrat în vigoare un an mai târziu şi a fost prelungit în 2021 cu încă cinci ani după preluarea funcţiei de către preşedintele american Joe Biden.

În 2023, Putin a suspendat participarea Rusiei, dar Moscova a declarat că va continua să respecte limitele privind focoasele nucleare. Luna aceasta, Putin a propus menţinerea limitelor tratatului, în timp ce Ucraina încearcă să-l convingă pe Trump să impună sancţiuni mai severe Rusiei pentru invadarea din februarie 2022 a vecinului său mai mic.

Rusia şi Statele Unite ale Americii deţin, de departe, cele mai mari arsenale nucleare din lume. Noul acord START limitează numărul de focoase nucleare strategice la 1.550 şi numărul de vehicule de lansare – rachete, submarine şi avioane bombardier – la 700 pentru fiecare parte.

Franţa şi Marea Britanie, care nu au fost niciodată părţi la noul START sau la tratatele sale precedente, au arsenale mult mai mici, cuprinzând între 250 şi 300 de focoase nucleare fiecare.

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (29/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

MedLife S.A. (M) (29/09/2025)

Notificare rascumparare actiuni proprii 22 - 26 septembrie 2025

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (29/09/2025)

Prelungire mandat Director General