România este pregătită pentru iarnă, cu un procent de înmagazinare de 96% la gaze naturale, o rezervă în lacurile energetice care depăşeşte 2.400 de gigawaţi, aproximativ 74%, şi cu stocuri la cărbune mai mari faţă de anul 2024 cu aproape 206.000 tone, a afirmat, luni, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Casian Niţulescu, preşedinte al Comandamentului Energetic de Iarnă.
“Perioada de iarnă este o perioadă peste care suntem obligaţi să trecem cu bine. Ne pregătim temeinic de ceva timp încoace. Am plăcerea şi mândria să fiu în al 3-lea an consecutiv preşedinte al Comandamentului Energetic Naţional de Iarnă. (…) Pot spune că pentru noiembrie 2025 – 31 martie 2026 ca stocuri de resurse energetice stăm destul de bine. La gaze naturale suntem la un procent de înmagazinare de 96%, rezerva în lacurile energetice depăşeşte 2.400 de gigawaţi, ca şi procent aproximativ 74%, pe partea de cărbune avem mult mai mult ca şi stocuri faţă de anul 2024 cu aproximativ 206.000 tone de cărbune, ceea ce înseamnă că suntem destul de pregătiţi. Bineînţeles că sunt şi evenimente pe care nu le putem prezice dinainte, dar cu colegii de la Dispeceratul Energetic Naţional (DEN) avem diferite scenarii de intervenţie. Chiar dacă în anumite vârfuri de consum, aici vorbim de vârfurile de seară, ajungem în strategia pesimistă la aproximativ 9.700 – 9.800 de megawaţi consum, diferenţa pe care trebuie să o acoperim noi prin importul de energie poate să fie doar de 4.300 de megawaţi. De export, într-adevăr avem posibilitatea de 4.500 de megawaţi, dar cu capacitatea de producţie pe care o avem la ora actuală şi cu strategia impusă de noi putem să trecem şi în aceste perioade”, a spus Niţulescu, la o conferinţă de profil.
Acesta a subliniat că România înregistrează o scădere a consumului de energie, dar acest lucru este atât un efect al investiţiilor în retehnologizare, cât şi al creşterii numărului de prosumatori, care în primele 10 luni ale anului au furnizat peste 3% din producţia de energie electrică.
“În ultimii ani, România este într-o continuă transformare în sectorul energetic şi aici mă refer la scăderea consumului de energie. Nu pot spune că este o parte negativă, dar vreau să scot în evidenţă, pentru că tot se vehiculează termenul de prosumator, consumul de energie electrică a scăzut şi datorită creşterii numărului de prosumatori, la ora actuală depăşind 260.000 de prosumatori pe piaţa de energie electrică, iar într-o analiză pe primele 10 luni s-a depăşit 3% din producţia de energie electrică datorită prosumatorilor. Într-adevăr, provoacă şi dezechilibre, dar per total reduc foarte mult din necesarul de consum de pe piaţa de energie. Această scădere pot spune că se datorează nu numai prosumatorilor, ci şi investiţiilor în eficienţă energetică. Foarte multe companii, prin mai multe instrumente de finanţare, cum este PNRR, Fondul de modernizare, au aplicat pe foarte multe apeluri pentru reducerea de consum de energie electrică prin retetehnologizarea instalaţiilor. Deci, tot mai multe companii, dar şi gospodării investesc în producţia de energie electrică utilizând acoperişurile (…)”, a explicat Niţulescu.
Secretarul de stat şi-a exprimat încrederea că România va fi peste doi ani exportator net de energie electrică, în condiţiile în care noile proiecte majore vor fi curând finalizate.
“Rămânem deschişi ca aceste resurse energetice să fie utilizate corespunzător, acele planuri şi proiecte de dezvoltare a Sistemului Energetic Naţional să fie implementate în următorii doi ani, să ne mândrim peste doi ani că vom fi un exportator net de energie electrică. Eu ştiu că sună optimist din partea mea, dar eu chiar am încredere, pentru că de 4 ani sunt în Ministerul Energiei, văd proiectele care sunt în implementare, văd dorinţa noastră de a dezvolta Sistemul Energetic Naţional. Prin noile proiecte majore de producţie, cum este cel de la Mintia, care este într-un progres continuu… În perioada ianuarie – februarie vor începe testele pentru primul grup, urmând al doilea grup, iar cel târziu în următoarele şase luni de la testare vor fi implementate şi vor putea produce aproximativ 1.097 de megawaţi pentru anul 2026,” a precizat acesta.
În ceea ce priveşte proiectul de la Iernut, Niţulescu a dat asigurări că va fi finalizat anul viitor, cu ajutorul Romgaz.
“Proiectul întârziat de la Iernut, într-adevăr, este un proiect de care toată lumea se întreabă de ce nu s-a finalizat. Da, într-adevăr, sunt şi greşelile companiei, sunt şi greşelile noastre, ni le asumăm, dar în 2026, prin implicarea celor de la Romgaz, acest proiect sunt convins că va putea fi finalizat corespunzător şi să ne putem baza pe el. Avem proiectul de la Năvodari, nu este o capacitate foarte mare, 70-80 de megawaţi. Este în teste de o perioadă, iar în 2026, începutul anului, poate chiar în februarie, ne vom putea baza şi pe ele. Deci, multe capacităţi care vor intra în producţie. Pe lângă cele din surse regenerabile, proiectele prin PNRR şi Fondul de Modernizare vor aduce un aport major pe tot ce înseamnă Sistemul Energetic Naţional”, a subliniat reprezentantul ME.
Publicaţia Focus Energetic organizează, luni, în parteneriat cu Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României, cea de-a XLIV-a ediţie a Conferinţelor Focus Energetic şi a XIII-a din ciclul celor dedicate pregătirilor de iarnă. Evenimentul “Provocările iernii 2025 – 2026 pentru sistemul energetic naţional” are loc la Parlament. (Agerpres)