Update articol:

Nicuşor Dan: Dronele care intră pe teritoriul nostru – accidente; acţiunea ostilă a Rusiei este dezinformarea

Nicuşor Dan: Dronele care intră pe teritoriul nostru – accidente; acţiunea ostilă a Rusiei este dezinformarea
 - poza 1 Nicusor Dan
Dronele care intră pe teritoriul ţării noastre sunt “accidente”, adevărata acţiune ostilă a Rusiei fiind dezinformarea, a afirmat, miercuri, preşedintele Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

“Toate aceste drone care din când în când intră pe teritoriul nostru sunt accidente, nu sunt…Acolo unde putem spune cu precizie că este vorba de o acţiune ostilă a Rusiei este campania de dezinformare şi manipulare de 10 ani. Acolo este o certitudine. Dacă vă veţi uita la ce s-a întâmplat cu drone de-a lungul şi de-a latul Europei, o să vedeţi că tipul ăsta de lucruri s-a întâmplat în multe alte locuri. Pe diverse aeroporturi s-a întâmplat lucrul ăsta. Deci sunt chestiuni tehnice”, a explicat şeful statului, după ce a prezentat în Parlament un mesaj referitor la Strategia Naţională de Apărare a României.

El a spus că, în cazul celui mai recent incident de acest tip, a discutat cu ministrul Apărării şi cu şeful Statului Major al Apărării.

“În linii mari, explicaţiile pe care le-am văzut de la dumnealor în spaţiul public sunt cele reale”, a spus şeful statului.

O dronă fără încărcătură a fost găsită, marţi, într-o localitate din Vaslui, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, aflat într-o vizită la Baza 57 Mihail Kogalniceanu. Conform acestuia, drona a căzut în localitatea Puieşti.

BVB | Știri BVB
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

SINTEZA S.A. (STZ) (07/05/2026)

Raportarea tranzactiilor cu parti afiliate conform art. 108 din Legea 24/2017

COMPA S. A. (CMP) (07/05/2026)

Hotarari AGA O & E 7 mai 2026