“Cererea de plată numărul 4 avansează, deja cea mai mare parte din jaloane au fost pregătite, transmise Comisiei, am primit şi feedback de la Comisie şi suntem acum să vedem ce observaţii suplimentare mai trebuie să rezolvăm. Noi nu trimitem lucrurile de dragul de a le trimite, vrem să avem o confirmare că suntem pe aceeaşi pagină cu Comisia Europeană pe toate ţintele şi jaloanele, cele 62 pe care le avem în cererea de plată 4. Vă repet: este o valoare de 2,62 miliarde de euro”, a afirmat Dragoş Pâslaru într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
El a explicat că, în acest moment, există o oarecare întârziere faţă de termenul avut iniţial în vedere.
“Iniţial voiam să depunem sau aveam în vedere pregătirea documentelor până la sfârşitul lunii noiembrie. Din cauza contestaţiei la CCR pe pachetul fiscal, vom avea probabil de aşteptat. Pe 10 decembrie este termenul CCR şi avem ca termen de lucru, pentru depunerea cererii de plată 4, 15 decembrie. Până atunci, mai avem doar câteva lucruri de rezolvat, care din perspectiva complexităţii nu sunt foarte complicate. Avem un singur act normativ de adoptat, şi anume o hotărâre de guvern de reorganizare a Romsilva, care vine ca urmare a clarificării legislaţiei prin OUG-ul adoptat cu puţin timp în urmă. În rest, sunt mai degrabă aspecte operaţionale. Prin urmare, suntem încrezători că vom termina în timp util pregătirea cererii de plată 4 şi depunerea până la data de 15 decembrie. Practic, noi am început deja să încărcăm în sistemul Phoenix, în sistemul de comunicare cu Comisia, toate dovezile. Avem o veste foarte bună, am obţinut auditarea sistemului şi am trecut cu brio”, a mai explicat Pâslaru.