Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că va încuraja investiţii care aduc în România tehnologie de ultimă generaţie, noi locuri de muncă bine plătite şi care prin creşterea producţiei interne vor ajuta la reducerea deficitului comercial, potrivit Agerpres.
Precizările au fost făcute după întâlnirea avută la Londra cu oameni de afaceri români, dar şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri britanic.
”La Londra, într-unul dintre cele mai competitive ecosisteme economice din lume, am avut un dialog aplicat cu oameni de afaceri români din Regatul Unit. Mesajul mediului de business a fost clar: este nevoie de o deschidere mai mare din partea statului român, de colaborare autentică şi de parteneriate funcţionale. Antreprenorii au subliniat importanţa sprijinului instituţional pentru accelerarea digitalizării şi susţinerea start-up-urilor, ca factori esenţiali pentru dezvoltare şi inovare”, a scris şeful statului, pe Facebook.
Totodată, a arătat el, întâlnirea cu reprezentanţi ai mediului de afaceri britanic a reconfirmat angajamentul României de a consolida relaţiile comerciale şi economice cu Regatul Unit şi de a încuraja investitorii britanici să vină în continuare în ţara noastră.
”Voi încuraja în continuare investiţii care aduc în România tehnologie de ultimă generaţie, noi locuri de muncă bine plătite şi care prin creşterea producţiei interne ne vor ajuta să reducem deficitul comercial. Inovarea, susţinerea antreprenoriatului şi construirea unei punţi solide între diaspora şi România rămân priorităţi pentru dezvoltarea durabilă a ţării noastre”, a transmis Nicuşor Dan.