Update articol:

Sindicalişti din patru confederaţii protestează joi la Palatul Cotroceni şi cer medierea Preşedinţiei

Sindicalişti din patru confederaţii protestează joi la Palatul Cotroceni şi cer medierea Preşedinţiei
 - poza 1
Sindicalişti din patru confederaţii sindicale protestează joi, începând cu ora 11:00, la Palatul Cotroceni, cerând Preşedinţiei să iniţieze o mediere între Guvern şi partenerii sociali, în contextul nemulţumirilor legate de politicile de austeritate şi de salariul minim pe economie.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN atrag atenţia asupra nemulţumirilor legate de politicile de austeritate, îngheţarea salariilor, reducerea personalului din sectorul public şi refuzul Executivului de a majora salariul minim pe economie.

“Mâine (joi, n.r.) protestăm împotriva faptului că Administraţia Prezidenţială, preşedintele României, nu porneşte procedura de declanşare a medierii între societate şi puterea politică, între partidele din Coaliţie şi Guvernul României. La ora actuală nu există un dialog între Guvern şi partenerii sociali, de aici sunt şi conflictele nenumărate care sunt în România la ora actuală. Dorim o mediere conform prevederilor constituţionale. (…) Vom depune o solicitare către preşedintele României şi o să aşteptăm până sâmbătă, luni ca să avem răspunsul. Am înţeles că abia vineri seara se întoarce (de la Helsinki, n.r.), ca să aibă timp să ia la cunoştinţă. Am mai făcut solicitări, dar de data asta, în urma mitingului, mai depunem o solicitare reamintindu-i obligaţiile constituţionale pe care preşedintele României le are. E o obligaţie constituţională, nu o chestiune opţională. Pentru început, nu ţinem să-l vedem pe preşedinte, pentru că el nu are competenţe în domeniul deciziilor administrativ-economice, dar ţinem ca acesta să pună la aceeaşi masă Guvernul, partenerii sociali şi partidele din Coaliţia de guvernare deoarece constatăm o lipsă de coerenţă între măsurile respective. Aparent, la ora actuală, fiecare partid din Coaliţie propune măsuri care să rezolve problemele bazinului său electoral, nu măsuri de redresare în economia românească şi în piaţa românească”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Potrivit acestuia, la acţiunea de protest sunt aşteptaţi în jur de 4.000 de participanţi.

Pe 16 decembrie, preşedintele Nicuşor Dan a participat la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, care are loc la House of the Estates, Helsinki (Finlanda).

Liderul Cartel Alfa a mai făcut referire la problema salariului minim şi la măsurile de austeritate luate de autorităţi.

“Revendicările sunt legate de problema salariului minim, dar şi de măsurile de austeritate luate, care sunt contradictorii. Ca să vă dau un exemplu clar: s-au îngheţat salarii, s-au tăiat din veniturile salariale – şi se face o reducere de personal cu scopul de a reduce cheltuiala salarială dar, în acelaşi timp, nu s-a făcut o reducere a cheltuielilor diverse sau de achiziţii de servicii şi produse a instituţiilor publice. Dacă ne uităm în mass-media, în fiecare zi vedem câte o entitate publică care achiziţionează maşini de lux sau servicii de pază sau alte minuni de genul acesta, care în conjunctura actuală de criză nu se justifică”, a mai spus Hossu.

În ceea ce priveşte salariul minim, sindicaliştii solicită o majorare de 8%, arătând că măsura este necesară atât pentru protejarea puterii de cumpărare a angajaţilor cu venituri mici, cât şi pentru combaterea evaziunii fiscale.

“Majorarea salariul minim este o măsură care creează un echilibru pentru lucrătorii din sectorul economic dar, în acelaşi timp, şi una de combatere a evaziunii fiscale pe care angajatorii o fac astăzi datorită formei de salariu minim care este acordată. S-a ajuns la demotivarea muncii. Dacă un salariat, la salariul minim, doreşte să muncească 2-3 ore în plus, în momentul respectiv el va avea pe brut mai mult, dar pe net va lua mai puţin decât dacă nu munceşte, pentru că va pierde deductibilitatea. Noi am cerut creşterea salariului minim cu 8%, ce înseamnă 300 de lei în plus pe structura actuală a salariului minim pe brut, iar pe net se va vedea undeva la 170 de lei. În acelaşi timp, vrem crearea unei politici salariale adecvate, pentru că este complet anormal ca un salariat care are pe brut cu 300-400 de lei mai mult decât cel care e la salariul minim, pe net, să ia mai puţin. E plătit pe brut mai mult deoarece înseamnă că, în momentul respectiv, are calificare superioară, competenţe mai bune, ştie mai multe lucruri”, a adăugat liderul sindical.

Potrivit acestuia, Guvernul pregăteşte încă o ordonanţă de tip “trenuleţ”, care va avea un efect “distrugător asupra nivelului de trai al majorităţii populaţiei”.

“Din informaţii neoficiale, în continuare, segmentul de susţinători politici sau desemnaţi politic în diferite funcţii la companii cu capital majoritar sau integral de stat sunt protejaţi în continuare, precum şi parlamentarii şi partidele politice. Aceştia nu contribuie cu nimic la efortul naţional de redresare economică şi de reducere a deficitului excesiv. Din contră, rămân în continuare cu acelaşi nivel de cheltuieli care afectează marea majoritate a populaţiei cu un nivel mult mai scăzut de trai. Faptul că i se aplică măsuri de austeritate suplimentară, nu face decât să nemulţumească constatând că, asemenea situaţiei descrise în “Ferma animalelor” de George Orwell, legea nu este aplicată în mod egal pentru toţi”, a explicat liderul sindical.

La rândul său, Leonard Bărăscu, preşedintele CNSLR – Frăţia, a afirmat că salariu minim ar trebui să fie decent, aşa cum este în cazul ceilalţi europeni, iar greva nu este o soluţie, în condiţiile economice actuale.

“Colegii mei sunt dispuşi să meargă până la grevă, dar nu este o soluţie bună având în vedere că suntem într-un declin economic, financiar şi foarte apropiaţi de zonele negre economice”, a adăugat Leonard Bărăscu.

BVB | Știri BVB
SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/12/2025)

Mentinerea componentei comitetelor consultative ale CA

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL30E) (18/12/2025)

Mentinerea componentei comitetelor consultative ale CA