Update articol:

Polonia: Tusk spune că “există motive să credem” că Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic din decembrie

Donald Tusk Donald Tusk

Există motive întemeiate să credem că un grup conectat la serviciile secrete ruseşti s-a aflat în spatele unui “atac cibernetic” din decembrie asupra infrastructurii energetice a Poloniei, a declarat joi premierul polonez Donald Tusk, conform Reuters, potrivit Agerpres.

Sistemul energetic polonez s-a confruntat cu cel mai mare atac cibernetic din ultimii ani în ultima săptămână a lunii decembrie, a declarat marţi ministrul Energiei, Milosz Motyka.

Tusk a adăugat că deoarece sistemele de apărare ale Poloniei au funcţionat bine, atacul nu a ameninţat infrastructura critică şi nu a avut practic nicio consecinţă negativă.

“Există multe motive să credem că au fost pregătite de grupuri legate direct de serviciile ruseşti, nu vreau să speculez, dar nu cred că avem vreo îndoială cu privire la sursele de inspiraţie”, a declarat Tusk într-o conferinţă de presă.

“Vreau să spun că Polonia s-a apărat împotriva tentativelor de destabilizare şi că infrastructura sa nu a fost niciodată ameninţată”, a adăugat el.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (02/03/2026)

Capital Markets Day 2026 Madrid

BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR27) (02/03/2026)

Notificare de rascumparare anticipata obligatiuni ISIN RO451CMZH2K1

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (02/03/2026)

Demisie din Consiliul Reprezentantilor Actionarilor

PATRIA BANK S.A. (PBK) (02/03/2026)

Hotarari AGA O 2 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (02/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23-27 februarie 2026