Italia a refuzat să se alăture misiunii europene de recunoaştere în Groenlanda, ministrul italian al apărării Guido Crosetto ridiculizând deschis iniţiativa, în timp ce tensiunile dintre Europa şi SUA sunt în creştere din cauza intenţiei preşedintelui american Donald Trump de a achiziţiona insula arctică, relatează dpa, potrivit Agerpres.
“Groenlanda. Mă întreb pentru ce? Pentru o excursie?”, a întrebat retoric Crosetto vineri la Roma. “Cincisprezece italieni, 15 francezi, 15 germani – sună ca începutul unei glume”, a spus el despre misiunea condusă de danezi.
Ministrul apărării care aparţine partidului de dreapta “Fraţii Italiei”, al premierului Giorgia Meloni, a declarat: “Sunt în favoarea extinderii, nu a divizării în naţiuni a unei lumi care este deja prea fragmentată”.
NATO şi Naţiunile Unite ar trebui să rămână principalele formate pentru gestionarea securităţii internaţionale, a adăugat Crosetto.
Mai multe state europene membre NATO au decis să trimită mici echipe militare în Groenlanda, un teritoriu în mare parte autonom care face parte din Regatul Danemarcei, pentru a evalua capacitatea NATO de a apăra regiunea arctică în urma noilor ameninţări ale preşedintelui SUA de a ocupa Groenlanda.
Donald Trump a declarat că SUA trebuie să preia controlul asupra insulei bogate în resurse naturale din raţiuni de securitate, în pofida opoziţiei din partea Copenhagăi şi a aliaţilor europeni ai Washingtonului.
Germania va trimite o echipă de evaluare militară formată din 15 membri în Groenlanda, misiune la care vor participa de asemenea Franţa, Regatul Unit, Ţările de Jos, Norvegia, Suedia şi Finlanda.
Discuţiile recente privind criza dintre SUA, Danemarca şi Groenlanda nu au reuşit să reducă diferenţele de opinie.
Se consideră că Giorgia Meloni, aflată în prezent într-o vizită în Japonia, are în general relaţii mai cordiale cu Trump decât mulţi alţi lideri europeni, un factor care ar putea explica abordarea mai prudentă a Romei faţă de tensiunile din Groenlanda, notează dpa.