Irakul a anunţat duminică retragerea forţelor coaliţiei conduse de SUA de la bazele de pe întreg teritoriul irakian, cu excepţia regiunii autonomie Kurdistan din nord, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Toate obiectivele militare respective trec sub controlul total al forţelor de securitate irakiene, a comunicat comitetul militar care supervizează încheierea misiunii coaliţiei.
Majoritatea forţelor străine se retrăseseră din Irak în cadrul unui acord din 2024 între Bagdad şi Washington care prevedea încheierea misiunii din Irak până la sfârşitul lui 2025, iar a celei din Kurdistan până în septembrie 2026. În Irak rămăseseră doar consilieri militari.
Forţele americane şi aliate erau desfăşurate în Irak şi Siria din 2014, pentru a lupta cu gruparea Statul Islamic, care proclamase un “califat” pe o parte din teritoriile celor două ţări. Fundamentaliştii musulmani au fost înfrânţi în Irak în 2017, iar în Siria în 2019, însă acţionează în continuare prin celule clandestine.
Comitetul militar a precizat că coordonarea cu coaliţia internaţională va continua pentru eliminarea completă a prezenţei Statului Islamic în Siria; coaliţia asigură sprijin logistic transfrontalier pentru operaţiunile din Siria de la baza aeriană de la Erbil, capitala Kurdistanului irakian.