Autor: Radu Magdin, CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
E un semn bun că România a mers la Davos 2026 cu cea mai mare participare de până acum – atât ca delegație guvernamentală, cât și ca densitate de români prezenți în ecosistemul de evenimente Davos. Trei miniștri cheie și un consilier prezidențial, alături de alți peste 20 de români respectați în domeniile lor. Într-o lume în care forumul din Alpi a devenit mai mult decât o conferință – o piață globală de influență, capital și narațiuni – prezența contează.
Dar România are o problemă veche: confundăm adesea participarea cu strategia. Davos 2026 poate fi considerat un succes de mobilizare. Davos 2027 trebuie să fie un succes de poziționare și organizare. Diferența dintre cele două nu se face în ianuarie, la altitudine, ci se construiește din timp, cu disciplină, bani și obiective clare.
WEF 2026 a avut loc sub tema „A Spirit of Dialogue”, într-un an în care Davos însuși admite că miza este refacerea cooperării într-o lume cu norme contestate, alianțe tensionate și încredere în erodare. Cu alte cuvinte: exact genul de lume în care o țară de mărimea României poate câștiga sau pierde, prin felul în care își joacă inteligența, parteneriatele și curajul.
1. Trecerea de la tactic la strategic
Tacticul înseamnă: „să fim acolo”, să avem întâlniri, să bifăm prezențe, să pozăm în proximitate cu oameni importanți și să ne întoarcem acasă cu impresia că „am făcut ce s-a putut”. Strategic înseamnă: „să știm de ce suntem acolo”, să avem o poveste coerentă pentru România, să avem două-trei oferte serioase pentru investitori și parteneri, și să generăm follow-up măsurabil la 30, 90 și 180 de zile.
Țările care fac Davos bine nu tratează Davos ca pe o excursie anuală, ci ca pe o campanie de 12 luni. De aceea au „houses”, hub-uri și platforme care funcționează ca niște ambasade temporare ale brandului de țară. SUA, de exemplu, operează un spațiu oficial – USA House – ca hub pentru lideri, inovatori și parteneri, cu programare și acces organizat. Ucraina, la rândul ei, revine cu Ukraine House pentru al optulea an, consolidând o singură prezență coerentă, cu o tematică repetabilă: reziliență, investiții, energie, industrie de apărare, reconstrucție. Asta înseamnă „brand în timp”: nu improvizație anuală, ci acumulare. Poți să faci și ofensive de șarm punctuale, cum au făcut anul acesta Filipinele și Congo, iar anul trecut Mongolia, dar mai bine investești în creștere de la an la an, cum fac Polonia, Africa de Sud și Indonezia.
România are de făcut exact această tranziție: de la Davos ca „moment”, la Davos ca „infrastructură”.
2. Casa România–Moldova
Dacă vrem să ieșim din logica „atât s-a putut”, un pas firesc pentru Davos 2027 este o platformă comună România–Moldova: o Casă România–Moldova care să fie, simultan, geopolitică și economică. Moldova a venit la Davos 2026 cu o reprezentare la vârf, inclusiv premierul, ceea ce arată că și Chișinăul înțelege valoarea scenei davosiene.
De ce o casă comună? Pentru că, în 2026–2027, „pachetul” credibil în regiune nu mai este doar România, ci România ca pivot euroatlantic + Moldova ca frontieră europeană + proximitatea Ucrainei ca realitate strategică. În termeni de investitori și guverne, această triangulație înseamnă logistică, securitate, energie, infrastructură, reziliență digitală și reconstrucție. Iar într-un Davos în pregătire pentru 2027, o Casă România–Moldova ar pune România în postura de țară-matură: nu doar beneficiară de atenție, ci furnizor de arhitectură regională.
Aici e și mesajul psihologic: România nu mai vine să ceară validare. România vine să ofere un cadru în care alții pot investi, discuta și construi.
3. Organizare din timp și finanțare
Davos-ul modern nu se câștigă cu improvizație de ultim moment (miniștrii români au făcut o treabă excelentă la Davos pentru o agendă pregătită cu câteva săptămâni înainte, – dacă vrem mai mult trebuie pregătire din timp). Se câștigă cu agendă. Cu echipă. Cu parteneri. Și cu buget.
Realitatea simplă este că „trebuie să bagi bani ca să faci bani”. Țările care performează au înțeles că prezența la Davos este o investiție în diplomație economică, nu o cheltuială de imagine. Iar ecosistemul de „houses” și platforme arată că miza nu e doar sala oficială WEF, ci și arhitectura paralelă de evenimente unde se fac întâlnirile, se construiesc coalițiile și se livrează narațiunile.
Pentru Davos 2027, România are nevoie de o formulă clară de finanțare public–privat: statul asigură mandatul, coordonarea și credibilitatea instituțională; patronajul practic si încurajează finanțarea; sectorul privat asigură masa critică de resurse, conținut și atractivitate. Asta înseamnă implicarea marilor companii de stat care pot fi locomotivă de credibilitate sectorială (energie, infrastructură, transport), alături de mari actori privați care pot susține programare, invitați și proiecte. În practică, înseamnă un buget anual și o echipă dedicată, nu un efort ad-hoc în decembrie.
Davos 2026 poate rămâne un semnal bun de mobilizare. Dar Davos 2027 cere guvernanță: cine decide mesajul, cine deține calendarul, cine gestionează invitațiile, cine produce follow-up-ul, cine măsoară impactul.
4. Ambiție și obiective
Davos nu răsplătește modestia. Răsplătește claritatea. Și ambiția credibilă. România trebuie să intre în Davos 2027 cu 3–4 obiective care pot fi spuse într-o frază, repetate de toți participanții români și susținute de dovezi. Un exemplu ar fi: România ca hub regional pentru energie și tranziție energetică; România ca platformă de producție și reindustrializare în UE; România ca nod logistic și digital la Marea Neagră; România ca teren de test pentru proiecte de reziliență și securitate. Nu ca listă de dorințe, ci ca ofertă de țară.
Apoi, trebuie o disciplină de narațiune: o națiune care se maturizează și se reinventează vorbește cu încredere, nu cu scuze. Iese din stilul „de pe o zi pe alta” și își asumă un plan de comeback: cu pași mici, dar victorioși; cu obiective care cresc anual; cu o prezență la Davos care se acumulează, nu se resetează. În fond, miza reală nu este Davos. Miza este România. Davos este doar un accelerator: un loc unde țările care au curajul să fie strategice își comprimă anii în zile.
Davos 2026 ne-a arătat că putem mobiliza mai bine și mai mult. Davos 2027 trebuie să demonstreze că putem juca în liga mare: cu structură, finanțare, parteneriate și o ambiție pe care să o susținem cu rezultate. Dacă vrem să ieșim din reflexul „atât s-a putut”, acesta e momentul: să transformăm Davos, dintr-un eveniment, într-o infrastructură de reușită națională. Miniștrii, consilierul prezidențial și alți români din ecosistemul WEF au făcut o treabă foarte bună pentru o Românie care e prea dezorganizată acasă, ca să se pregătească din timp afară. De foarte multe ori, noi obținem “moca”, pe simpatie personală sau contacte / recunoștință de țară multe lucruri. Dar, dacă vrem impact, trebuie organizare și bani, din timp. Altfel, e ușor să fii nemulțumit, dar nu ai rezolvat problema. Prestația executivă poate fi și mai bună în 2027 dacă ne organizăm din timp acasă: cine are pretenții trebuie să se și mobilizeze și să bugeteze. Rețeta propusă mai sus funcționează.
| Știri BVB