Ce poate face România în această lume bulversată și în rapidă schimbare, în care deja e sigur că nimic nu va mai fi ca înainte de anexarea Crimeii în 2014, prin care Rusia a vizat, în mod limpede, rescrierea ordinii mondiale?, spune Președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Acesta a explicat: “În primul rând, trebuie să renunțăm la toate iluziile. Istoria nu s-a încheiat, iar ordinea internațională a fost întotdeauna scrisă de învingători și de statele puternice.
Ordinea mondială s-a schimbat și se va schimba în continuare. Astăzi nimeni nu poate spune cât va dura această transformare, dar putem afirma, cu siguranță, că rivalitatea tot mai amenințătoare dintre marile puteri va continua ani de zile.
Plângerea permanentă, jelirea vechii ordini și așteptarea tăcută nu reprezintă o strategie nici măcar pentru state mai mici, precum România. Recunoașterea acestui lucru este primul pas pentru a evita situația în care, într-o dimineață însorită, țara să se trezească servită pe meniu.
Trebuie să fim pragmatici: realpolitikul este astăzi singura cale viabilă. Asta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca statul să-și construiască politica externă pe valori fundamentale care nu sunt de natură ideologică și care, pentru statele mici, au un caracter aproape existențial. Faptul că una sau alta dintre aceste valori este asumată astăzi și de partide și mișcări suveraniste — atât de blamate acum — este deja o altă discuție.
Pe lângă alianțele existente, în numele flexibilității, este necesară încheierea unor noi parteneriate.
O țară mică la periferie, de una singură, este vulnerabilă și condamnată la eșec: slabă din punct de vedere economic, dependentă permanent de importuri, irelevantă militar, incapabilă să-și asigure propria apărare în fața unui agresor mai mare. Asta înseamnă, fără echivoc, că apartenența la NATO, dar și apartenența la UE — cu toate problemele și avantajele lor — trebuie să aibă prioritate.
Din punct de vedere politic, România este astăzi lipsită de greutate: nu are poziții asumate aproape pe niciun subiect, nu-și trasează nici măcar singură direcția, se aliniază la pozițiile altora și plutește în derivă pe o mare deschisă și furtunoasă.
Ar fi nevoie de aliați locali și regionali. În prezent, dintre vecinii săi, România nu întreține cu nimeni o relație puternică, bazată pe încredere. Situația Republicii Moldova este de altă natură și ea poate fi gestionată tot pe baza realpolitikului. La nivel regional, țara ar trebui să facă pași în cel puțin trei direcții.
Ar trebui să trateze cu prioritate relația cu Polonia și Finlanda, strângerea relațiilor cu Turcia mult mai mult decât în prezent este deja întârziată, iar o prezență activă în Balcanii de Vest și construirea unui sistem solid de alianțe în regiune ar oferi țării multă libertate de mișcare și influență.
Totodată, prin poziția sa geografică, rolul de „punte” al Bucureștiului rămâne nevalorificat între două zone importante, Orientul Mijlociu și Caucazul.
România ar trebui să acționeze ca unul dintre inițiatorii reformelor Uniunii Europene, devenite deja de neamânat, punând un accent puternic pe acțiunea coordonată cu statele mici și mijlocii — pentru că, fie că ne place sau nu, ceea ce este valabil pe scena politicii mondiale este valabil și în interiorul UE. Țările mari și puternice își impun întotdeauna propriile interese de stat în detrimentul celor mai mici, doar că o fac într-un ambalaj mult mai frumos decât oricare dintre cele trei mari puteri globale.
Starea actuală transmite incertitudine: în spatele ei se regăsesc de la neînțelegerea realităților până la lipsa de viziune, iar rezultatul final este deriva. Și intelectual, provocarea este uriașă după zece ani de comoditate și indiferență.
Tocmai de aceea devine cu atât mai important pentru președinte să ridice nivelul politicii externe a României și să obțină rezultate care să ofere securitate și să asigure relevanță unei țări aflate la periferia Europei în cadrul sistemului de alianțe occidentale”.
| Știri BVB