Update articol:

Bugetul Franţei a fost adoptat, în urma respingerii moţiunilor de cenzură

franta, steag Sursa foto: pixabay.com
Guvernul francez condus de premierul Sebastien Lecornu a reuşit luni adoptarea bugetului pentru anul în curs, după ce a supravieţuit celor două moţiuni de cenzură introduse împotriva sa în urma deciziei de a recurge la o procedură fără vot parlamentar pentru a impune adoptarea acestui buget, pe care în final a reuşit să-l impună cu preţul unor concesii făcute socialiştilor, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Prima moţiune, introdusă de formaţiuni în principal de stânga, cu excepţia socialiştilor, a primit 260 de voturi în legislativ, fără a atinge pragul de 289 necesare demiterii guvernului, în timp ce moţiunea introdusă de extrema dreaptă a strâns numai 130 de voturi.

Premierul Sebastien Lecornu a recurs la un mecanism constituţional similar angajării răspunderii, pentru a ocoli un vot în parlament pentru legea bugetului, dar care l-a expus moţiunilor de cenzură. Lipsit de un sprijin majoritar în parlament, guvernul Lecornu a cedat însă în faţa unor cereri ale Partidului Socialist şi a acceptat astfel creşterea cheltuielilor sociale şi a impozitelor pentru companii.

Una dintre aceste concesii priveşte impozitul excepţional aplicat marilor companii. Prevăzut iniţial să se aplice numai în anul 2025, acest impozit va fi menţinut şi în 2026, cu un procent de taxare de 20,6% pentru companiile cu venituri cuprinse între 1,5 şi 3 miliarde de euro şi de 41,2% pentru companiile cu venituri de peste 3 miliarde de euro.

După ce în 2025 a avut un deficit bugetar estimat la 5,4% din PIB, Franţa are nevoie de măsuri de austeritate şi guvernul a prezentat anul trecut planuri cu astfel de măsuri, care s-au lovit de opoziţia societăţii şi au amplificat nemulţumirea populară faţă de clasa politică şi în special faţă de preşedintele Emmanuel Macron, un politician liberal care se descrie drept centrist şi a cărui cotă de popularitate este la cel mai scăzut nivel de când a preluat puterea în 2017.

Pentru anul în curs, guvernul francez s-a angajat să reducă deficitul bugetar la 5% din PIB, pe o traiectorie care să permită în anul 2029 un deficit de 2,8% din PIB, sub pragul de 3% stabilit prin Pactul de Stabilitate şi Creştere al UE.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie