Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la afirmaţiile liderului PSD, Sorin Grindeanu, că toate măsurile luate au fost pe baza unor decizii în coaliţie, de comun acord, însă ceea ce a făcut “destul de mult rău” în toată această perioadă a fost lipsa de convergenţă între ceea ce se stabileşte şi ceea ce se declară în public.
“Sunt două aspecte: responsabilitatea pe care o ai când ocupi un post şi declaraţiile publice. Ceea ce ne-a făcut destul de mult rău în toată această perioadă sunt declaraţiile publice, lipsa de convergenţă între ceea ce se stabileşte şi ceea ce se declară în public. Eu voi căuta în toată această perioadă, şi asta am făcut, ceea ce vă spun aici să spun şi în şedinţele de coaliţie, voi căuta să încurajez să facem o masă critică, să fim responsabili ca să luăm deciziile care trebuie pentru România. Cu cât aceste decizii se lungesc, şi vedeţi, de exemplu, că apare uneori o oboseală a românilor legat de faptul că în loc să vadă şi reduceri de cheltuieli substanţiale în aparatul de stat, pentru că putem face asta, nu pentru că avem ceva cu cei care sunt în aparatul de stat sau ne face plăcere asta, ci pentru că este o necesitate să nu risipim banii acolo unde instituţiile au personal mai mult”, a afirmat Bolojan la Europa FM întrebat cum comentează poziţia PSD privind intrarea României în recesiune.
În ceea ce priveşte afirmaţia lui Grindeanu potrivit căreia trebuie oprit “acest tăvălug al deciziilor economice stupide”, premierul a precizat că toate măsurile au fost luate pe baza unor întâlniri şi a unor decizii de coaliţie.
“Toate deciziile care au fost luate au fost pe baza unor întâlniri şi a unor decizii de coaliţie, de comun acord. Eu înţeleg că atunci când se întâmplă ceva bun ne înghesuim cu toţii să fim în poză, iar când trebuie făcut ceva care ar putea suna prost fugim de responsabilitate. Eu niciodată nu o să fug de asta”, a adăugat premierul.
Bolojan a susţinut că întotdeauna a guvernat pentru oameni.
“Întotdeauna, pe toate funcţiile pe care le-am deţinut, am guvernat pentru oameni. Dacă n-aş fi făcut asta, nu s-ar fi schimbat lucrurile în comunităţile unde am avut o răspundere, în Oradea şi în judeţul Bihor, şi nu m-ar fi votat oamenii. Dar oamenii vor aprecia la final întotdeauna dacă o guvernare este sau nu pentru oameni”, a spus premierul.
Potrivit acestuia, aprobarea pachetului de relansare economică solicitat de PSD nu constituie o problemă.
“Programul de relansare este parte cu pachetul de administraţie, nu-i niciodată o problemă să fie aprobat. (…) Din toate punctele de vedere s-a căzut de acord, deci, n-ar trebui să fie niciun fel de problemă”, a apreciat Bolojan, adăugând că acesta trebuie adoptat săptămâna viitoare, în şedinţa de guvern de joi, odată cu pachetul privind administraţia.
“Cu cât se termină toate analizele, mai sunt anumite detalii de reglat, cu atât se poate adopta. Ar trebui ca cel mai târziu în şedinţa de guvern de joi să fie adoptată. (…) Aceasta este decizia, să îl adoptăm prin ordonanţă. Asta înseamnă că va intra în aplicare imediat, în condiţii în care, vedeţi, am încercat să corectăm aberaţia legată de pensiile speciale, în care magistraţii se pensionează la 48-49 de ani cu pensie cât ultimul salariu, de luni de zile, din vara anului trecut, trecem prin amânările pe care le vedem, şi atunci sunt lucruri care depind de guvern, pentru care nu fug de răspundere”, a subliniat Bolojan.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că este timpul să fie oprit “acest tăvălug al deciziilor economice stupide”, avertizând că “dacă o guvernare nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc”.
“A sosit timpul să implementăm, în sfârşit, programul de relansare economică despre care PSD vorbeşte de cinci luni. Este nevoie de dialog real în Coaliţie, nu de decizii impuse unilateral. Înţelegeţi, domnule prim-ministru, că o guvernare dacă nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc”, a afirmat Grindeanu.