Szijjarto a cerut, duminică, Croaţiei, conform unei postări pe reţeaua X, să permită transportul de petrol rusesc în Ungaria şi Slovacia, de la terminalul maritim Omisalj, în Marea Adriatică, din cauza obstrucţionării de către Ucraina a transportului prin oleoductul Druzba.
“Solicităm Croaţiei să permită transportul de petrol rusesc Ungariei şi Slovaciei prin oleoductul Adria, deoarece exceptarea noastră de la sancţiuni ne permite să importăm petrol rusesc pe mare dacă se întrerupe furnizarea prin oleoducte , a argumentat Szijjarto.
El a adăugat că “securitatea aprovizionării cu energie a unei ţări nu trebuie să fie niciodată o chestiune ideologică”, şi că, de aceea, speră ca “Croaţia, spre deosebire de Ucraina, să nu pună în pericol securitatea aprovizionării cu petrol a Ungariei şi Slovaciei din motive politice”.
Ministrul croat a răspuns luni că Croaţia este dispusă să ajute Ungaria şi Slovacia în ceea ce priveşte aprovizionarea lor cu petrol, dar că nu există justificare pentru importul de petrol rusesc.
“Suntem dispuşi să îi ajutăm să rezolve această gravă întrerupere, în conformitate cu legislaţia UE şi reglementările OFAC (Oficiul american pentru Controlul Activelor Străine). Nimeni nu trebuie să rămână fără combustibili”, a dat asigurări ministrul croat.
El a adăugat că oleoductul Adria este pregătit, dar că nu există scuze tehnice pentru ca o ţară din UE să rămână dependentă de petrolul rusesc.
“Un baril cumpărat din Rusia poate părea mai ieftin pentru unele ţări, dar contribuie la finanţarea războiului şi la atacurile împotriva poporului ucrainean. Este timpul să stopăm această speculaţie de război”, a precizat Susnjar.