“Mă aştept, conform celor anunţate de către liderii coaliţiei, ca acest lucru să se întâmple, pentru că discutăm de ordonanţă de urgenţă în cazul reformei administrative. Înţeleg de săptămâna trecută că nu mai există probleme asupra cărora nu există un acord şi atunci nu văd niciun motiv pentru care n-am avea această ordonanţă de urgenţă aprobată în această săptămână. Sigur că ţine de Guvern, nu de Senat. Este ceea ce îmi doresc, cred că toată lumea îşi doreşte acest lucru, pentru că, odată avută reforma administraţiei, putem discuta şi despre buget, buget care depinde de această reformă şi cred că e o chestiune şi de echitate că, până la urmă, povara reducerilor să vină şi înspre stat”, a afirmat Abrudean, potrivit Agerpres.
În legătură cu măsurile de solidaritate propuse de PSD, Abrudean a spus că toate partidele îşi doresc cât mai multe măsuri sociale, menţionând că şi Partidul Naţional Liberal are aceeaşi abordare, “câtă vreme ele se susţin financiar”.
“Dacă avem sursă de finanţare cu siguranţă că acest lucru se va regăsi în buget. PNL susţine, de asemenea, şi măsurile pentru încurajarea economiei, dar în aceeaşi linie. Haideţi să vedem cum ne încadrăm cu deficitul, haideţi să vedem cu investiţiile. Va fi un buget record din perspectiva investiţiilor, pentru că ne dorim ca, odată cu reducerea deficitului, să crească investiţiile, pentru a vorbi şi de o creştere economică sănătoasă bazată pe investiţii, nu pe consum, cum a fost până acum. Şi în funcţie de aceste lucruri, vom avea o propunere de buget. Nu pentru că nu şi-ar dori cineva să n-avem măsuri sociale, ci pentru că nu pot fi susţinute”, a adăugat preşedintele Senatului.
Întrebat în legătură cu un pact în coaliţie să nu crească taxele în acest an şi anul viitor, Mircea Abrudean a răspuns: “PNL, prin vocea preşedintelui, respectiv a premierului, a exprimat că în acest an taxele nu vor mai creşte”.
“Vom vedea în buget când acest lucru va fi clarificat, în funcţie de evoluţia situaţiei. Cu siguranţă că nu ne dorim să creştem taxele nici anul viitor şi nici într-un an, ca idee, ca orice partid politică, dar haideţi să vedem care este realitatea”, a mai spus preşedintele Senatului.
Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit luni, la Palatul Victoria, într-o nouă şedinţă dedicată discuţiilor privind bugetul de stat pentru anul în curs, precum şi detaliilor finale legate de avizarea şi adoptarea proiectelor referitoare la reforma administraţiei publice şi măsurile de relansare economică.