Update articol:

Zelenski cere UE să stabilească un calendar exact pentru aderarea Ucrainei

Zelenski cere UE să stabilească un calendar exact pentru aderarea Ucrainei
 - poza 1

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut marţi Uniunii Europene să stabilească o dată pentru aderarea Ucrainei la blocul comunitar, într-o intervenţie prin videoconferinţă în timpul şedinţei extraordinare a Parlamentului European, potrivit Agerpres.

”Este important pentru noi să avem o dată clară a aderării noastre la Uniunea Europeană”, a declarat Zelenski, avertizând că în caz contrar preşedintele rus Vladimir Putin ”va găsi mijlocul de a bloca pentru decenii aderarea Ucrainei, divizându-vă, divizând Europa”.

Şeful statului ucrainean a mulţumit Uniunii Europene şi în special Parlamentului European pentru sprjinul constant acordat Ucrainei în faţa războiului de agresiune lansat de Rusia acum patru ani.

”Acesta este un război pe care nu l-am provocat şi nu l-am dorit, dar căruia am încercat să îi punem capăt. Alţii nu recunosc frontierele deloc şi încearcă să distrugă libertatea vecinilor, pentru că au o mentalitate caracteristică dictaturilor. (Preşedintele rus Vladimir) Putin nu poate accepta un lucru simplu, acela că altundeva oamenii trăiesc liber”, a accentuat Volodimir Zelenski.

În intervenţia sa din deschiderea dezbaterii, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a subliniat că ”astăzi onorăm curajul poporului ucrainean şi ne reafirmăm sprijinul ferm pentru Ucraina”.

Începând din februarie 2022, UE şi Parlamentul European au sprijinit constant Ucraina, condamnând agresiunea Rusiei, impunând sancţiuni şi oferind asistenţă financiară, politică, militară şi umanitară. La 11 februarie, Parlamentul European a aprobat un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina.

PE şi-a reafirmat în repetate rânduri solidaritatea şi parteneriatul strâns cu Ucraina, se menţionează în comunicatul difuzat luni de legislativul european. Acţiunile includ inaugurarea unei prezenţe permanente la Kiev în septembrie 2025, vizite ale preşedintei Metsola la Kiev şi la Rada Supremă şi discursuri adresate Parlamentului European de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

De asemenea, Parlamentul European a sprijinit cu fermitate eforturile Ucrainei de a adera la UE. Salutând eforturile extraordinare ale ţării în cele mai dificile circumstanţe, eurodeputaţii au încurajat autorităţile ucrainene să menţină ritmul actual al reformelor şi au solicitat Comisiei Europene să deschidă capitole de negociere pentru a promova aderarea ţării la UE în cel mai rapid ritm posibil.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (24/02/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

CARBOCHIM S.A. (CBC) (24/02/2026)

Hotarari AGA O_24.02.2026

SANTIERUL NAVAL ORSOVA S.A. (SNO) (24/02/2026)

Disponibilitate raport rezultate financiare preliminare 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/02/2026)

Structura actionariat la data 31.01.2026