Update articol:

Sphera Franchise Group încheie 2025 cu vânzări de 1,57 miliarde lei, pe fondul stabilizării din semestrul al doilea, iar T4 devine cel mai bun trimestru al anului la nivel de vânzări

Sphera Franchise Group încheie 2025 cu vânzări de 1,57 miliarde lei, pe fondul stabilizării din semestrul al doilea, iar T4 devine cel mai bun trimestru al anului la nivel de vânzări
 - poza 1

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), cel mai mare grup din industria de food service din România, încheie anul 2025 cu vânzări totale de 1.570,9 milioane lei, în creștere cu 1,5% față de anul anterior, demonstrând reziliență într-un context marcat de presiuni asupra consumului, mai ales în prima jumătate a anului, potrivit unui comunicat. Performanța solidă din a doua parte a anului, culminând cu T4, cel mai bun trimestru din 2025, la nivel de vânzări, confirmă stabilizarea operațională și revenirea treptată la nivel de indicatori de profitabilitate, acestea fiind susținute de îmbunătățirea indicatorilor de eficiență la nivel de restaurant, de creșterea brandului Taco Bell și dinamica puternică din Republica Moldova, arată compania.

Anul 2025 a marcat, de asemenea, o intensificare a presiunii pe costuri, în special în prima jumătate, generată de creșterea cheltuielilor salariale și a altor costuri operaționale.  Cheltuielile la nivel de restaurante au crescut cu 5,1%, peste ritmul de creștere al vânzărilor. Cu toate acestea, în a doua jumătate a anului, în special în T4, Grupul a înregistrat o stabilizare a structurii de costuri și o îmbunătățire a eficienței operaționale.

EBITDA normalizată la nivel de Grup s-a situat la 147,8 milioane lei (-16,4% YoY), iar marja EBITDA a fost de 9,4%. Profitul net normalizat a fost de 72,7 milioane lei (-25,2% YoY), influențat de cheltuielile operaționale ridicate și de tendința prudentă de consum, din România, în prima parte a anului.

”Anul 2025 a fost un unul al ajustării și al consolidării pentru Sphera. Am traversat un context economic dificil în primele șase luni, cu presiuni semnificative asupra costurilor și un consum mai temperat, generat de presiunile fiscale și inflația persistentă. Însă, am reacționat rapid prin măsuri de eficientizare operațională și disciplină financiară, iar efectele acestor decizii au devenit vizibile în semestrul al doilea, cu precădere în T4 2025, când am înregistrat o stabilizare clară a performanței și o revenire a dinamicii comerciale. Ne-am menținut poziția de lider pe piața din România, care rămâne principalul motor al Grupului, în timp ce operațiunile din Italia au reintrat pe un trend pozitiv, iar Republica Moldova a continuat să performeze solid. Astfel, intrăm în 2026 cu o bază mai stabilă și cu o structură operațională mai bine calibrată pentru a susține creșterea businessului”, a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

Cea mai mare contribuție la vânzările din 2025 a avut-o în continuare România care a generat venituri de 1.346,2 milioane lei, reprezentând 85,7% din totalul vânzărilor, în creștere cu 1,0% YoY. Italia a contribuit cu 196,4 milioane lei (12,5% din total), în creștere cu 2,4% YoY, iar Republica Moldova a înregistrat cea mai dinamică evoluție, cu vânzări de 28,3 milioane lei (1,8% din total), în creștere cu 19,7% YoY.

KFC a generat în 2025 vânzări de 1.356,6 milioane lei, reprezentând 86,4% din total, în creștere cu 0,6% YoY, confirmând rolul său de pilon principal al Grupului. Profitul operațional al restaurantelor KFC România (USFN România) a ajuns la 131,4 milioane lei (-18,6% YoY), KFC Italia (USFN Italia) a contribuit cu 9,4 milioane lei (-48,0% YoY), iar KFC Moldova (USFN Moldova) cu 4,4 milioane lei (+1,1% YoY).

Taco Bell a continuat să fie brandul cu cea mai accelerată creștere, cu vânzări în 2025 de 106,7 milioane lei (6,8% din total), un avans de 16,2% YoY, confirmând contribuția sa tot mai importantă la dinamica Grupului. Creșterea Taco Bell reflectă atractivitatea brandului în rândul consumatorilor tineri din mediul urban și implementarea unui plan de dezvoltare echilibrat în marile orașe din România.

Pizza Hut a înregistrat anul trecut vânzări de 106,8 milioane lei (6,8% din total), în scădere cu 1,5% YoY, iar la nivel operațional a raportat o pierdere de 2,1 milioane lei. Excluzând elementele normalizate de 2,7 milioane lei, profitul operațional a fost de 0,6 milioane lei, comparativ cu 1 milion lei în anul anterior, context care a susținut decizia managementului de a continua eficientizarea rețelei pentru restabilirea profitabilității prin închiderea a șapte unități în următoarele luni.

Cioccolatitaliani, brand adăugat în portofoliu în 2025, a contribuit cu 0,8 milioane lei la vânzările anuale și a înregistrat o pierdere operațională de 1,5 milioane lei, aferentă primului an de operare.

T4 2025 a fost cel mai bun trimestru al anului 2025 la nivel de vânzări

În T4 2025, Sphera Franchise Group a raportat vânzări totale de 419,8 milioane lei, în creștere cu 3,7% față de anul precedent (YoY), marcând cea mai puternică evoluție trimestrială din 2025. Rezultatul reflectă o stabilizare graduală a cererii pe piața principală a Grupului, România, după o perioadă prelungită de presiune asupra consumului, determinată de măsurile fiscale implementate pentru reducerea deficitului bugetar. În T4 2025, vânzările în restaurantele comparabile (same-store sales) au crescut cu 1,1% YoY, inversând trendul negativ din trimestrele precedente. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de USFN Moldova (+8,1%), CFF (+4,3%) și USFN România (+1,8%). Scăderi au fost înregistrate la USFN Italia (-3,6%) și ARS (-1%).

”Deși comportamentul de consum prudent, observat încă de la începutul T4 2024, a continuat până la finalul anului, strategia de prețuri și poziționarea axată pe valoare au contribuit la menținerea unui nivel stabil al traficului și al volumelor. Evoluția din T4 confirmă eficiența măsurilor operaționale implementate pe parcursul anului și oferă un punct de plecare solid pentru 2026, într-un context în care o stabilizare a mediului fiscal și o îmbunătățire a condițiilor macroeconomice pot sprijini relansarea cererii”, a declarat Valentin Budeș, CFO Sphera Franchise Group.

La nivel de piețe, România a generat în T4 vânzări de 361 milioane lei, în creștere cu 4,3% YoY, consolidându-și contribuția la performanța Grupului și recuperând față de Italia, care a înregistrat 51,1 milioane lei (-0,9% YoY). Republica Moldova a continuat să performeze solid, cu o creștere de 8,3% YoY, până la 7,7 milioane lei. Ca structură, România a reprezentat 86% din totalul vânzărilor trimestriale, Italia 12,2%, iar Republica Moldova 1,8%.

KFC a înregistrat o creștere  a vânzărilor de 3,1% YoY, până la 362 milioane lei, revenind pe un trend pozitiv. Creșterea vânzărilor s-a redresat, în special în România, după o încetinire temporară în trimestrele anterioare, cauzată de scăderea cheltuielilor discreționare pe fondul instabilității politice și al măsurilor fiscale introduse pentru reducerea deficitului bugetar.

Taco Bell a fost în continuare brandul cu cea mai accelerată dinamică, cu un avans de 15,5% YoY și vânzări de 29,4 milioane lei. Pizza Hut a înregistrat în aceeași perioadă de raportare, vânzări în valoare de 28,1 milioane lei (-1% YoY).

Cioccolatitaliani, prin prima și singura unitate operată în Italia, a generat vânzări de 250.000 lei în T4, reprezentând 0,1% din total.

În 2025, Sphera a deschis șapte restaurante noi: trei unități KFC în România, două Taco Bell în România, câte o unitate KFC și Cioccolatitaliani în Italia.

În octombrie 2025, Grupul și-a extins portofoliul prin adăugarea francizei Hard Rock Cafe, parte a Hard Rock International. Grupul intenționează să deschidă cinci restaurante Hard Rock Cafe în Brașov, Timișoara, Iași, Cluj (România) și Chișinău (Republica Moldova), pe parcursul a cinci ani, începând cu 2026. Această dezvoltare consolidează poziția Grupului pe piața de foodservice prin extinderea în segmentul brandurilor globale de lifestyle.

De asemenea, Grupul a anunțat extinderea brandului Taco Bell în Republica Moldova, prin deschiderea unui restaurant de tip food court, în cadrul centrului comercial Shopping MallDova, din Chișinău. Noua unitate, urmează să fie inaugurată în trimestrul al doilea din 2026.

Evoluția acțiunilor la Bursa de Valori București

După mai multe trimestre consecutive de creștere, prețul acțiunii SFG a rămas stabil în T4 2025, înregistrând o creștere de 0,4%, ajungând la 37,75 RON la 31 decembrie 2025, comparativ cu 37,6 lei la 30 septembrie 2025. La nivelul întregului an 2025, prețul acțiunii SFG a scăzut cu 6,3% în 2025 (de la 40,3 RON la 31.12.2024 la 37,75 RON la 31.12.2025), în timp ce indicele BET a crescut cu 46% în aceeași perioadă.

Sphera Franchise Group a oferit dividende anul trecut în două tranșe, pe 6 iunie și 15 decembrie 2025, în valoare brută de 1.09 RON/acțiune, respectiv de 1,04 RON/acțiune

 

Notă: Atunci când analizează performanța Grupului, conducerea se concentrează pe rezultatele financiare care exclud impactul IFRS 16. Prin urmare, baza analizei financiare sunt rezultatele excluzând IFRS 16.