Parlamentul polonez a aprobat vineri un vast program de cheltuieli militare de aproape 44 de miliarde de euro prin noul instrument comunitar SAFE (Security Action for Europe), destinat finanţării prin împrumuturi a unor achiziţii şi investiţii militare ale statelor UE, program criticat sever de opoziţia conservatoare şi de preşedintele Karol Nawrocki, care consideră că de acest program beneficiază în special companiile din Germania şi Franţa şi că el oferă Bruxelles-ului noi pârghii de decizii şi control în detrimentul suveranităţii naţionale, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.
Instrumentul SAFE este prevăzut cu o finanţare totală de 150 de miliarde de euro, din care statele UE doritoare, dar şi state terţe eligibile, vor contracta împrumuturi cu dobânzi avantajoase pentru proiecte militare. Cea mai mare sumă împrumutată din acest total, respectiv 43,7 miliarde de euro, va reveni Poloniei, urmată de România, care va contracta împrumuturi de 16,7 miliarde de euro.
Pentru ca un proiect să poată beneficia de împrumuturile SAFE, 65% din valoarea sa trebuie contractată cu companii din statele UE, din Spaţiul Economic European sau Ucraina. Totuşi, companii din ţări care au semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE pot fi eligibile pentru proiectele finanţate prin mecanismul SAFE dacă îndeplinesc o altă serie de condiţii.
După invazia rusă asupra Ucrainei, Polonia s-a lansat într-un program costisitor de înarmare, pentru care şi-a sporit bugetul apărării până la 4,48% din PIB anul trecut şi l-a planificat chiar la 4,8% din PIB în 2026, în timp ce îndeamnă celelalte state membre ale UE să-i urmeze exemplul la acest capitol, deşi multe dintre aceste ţări nu-i împărtăşesc abordarea, cu excepţia ţărilor baltice foste republici sovietice care menţin relaţii tensionate cu Rusia.
Textul votat vineri de parlamentul de la Varşovia stabileşte termenii participării Varşoviei la programul SAFE. Premierul liberal pro-european polonez Donald Tusk a prezentat cu această ocazie cele 139 de programe care vor fi finanţate prin împrumuturile SAFE.
În acest program artileria se află în capul listei “listei de cumpărături” a Poloniei, cu 28% din fondurile alocate, aproximativ 11,27 miliarde de euro, după cum a explicat Tusk.
Urmează, cu 26%, circa 10 miliarde de euro, modernizarea apărării antiaeriene, a sistemelor antirachetă şi antidrone, cu o preferinţă pentru sistemul SAN polonez, din care 18 unităţi vor fi achiziţionate pentru apărarea frontierei de est.
Sistemele de arme pentru infanterie şi transportoarele blindate vor primi 19% din fonduri, în timp ce pentru producţia de obuze de calibrul 155 mm şi pentru cea de rachete se vor aloca 14% din aceste împrumuturi.
Celelalte fonduri din program vor fi alocate transporturilor strategice, resurselor spaţiale (sateliţi cu dublă întrebuinţare) şi noilor tehnologii, cum ar fi Inteligenţa Artificială, dezvoltării de sisteme de apărare împotriva atacurilor cibernetice, altor infrastructuri, precum şi poliţiei şi trupelor de grăniceri.
“Comisia Europeană a respectat propunerile noastre până la ultima virgulă”, a susţinut premierul Donald Tusk, “Noi am fost cei care i-am spus Bruxelles-ului cum ar trebui să fie acest proiect”, a insistat el, replicând astfel criticilor opoziţiei conservatoare, conform căreia de fondurile SAFE vor beneficia cu precădere companiile franceze şi germane din industria apărării.
Un procent de “89% din banii care vin în Polonia vor fi investiţi direct în companii poloneze”, de aceste fonduri SAFE vor beneficia “aproximativ 12.000 de furnizori locali, în timp ce industria germană va primi doar 0,37% din total”, a mai susţinut Tusk, fără a preciza dacă se referă la companiile exclusiv poloneze sau de asemenea la cele cu acţionariat străin.
Deşi modernizarea armatei poloneze s-a bucurat până acum de un larg consens politic în Polonia, programul SAFE este aspru criticat de opoziţia naţionalistă. Contrar declaraţiilor coaliţiei de guvernământ pro-europene, partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) şi preşedintele susţinut de acest partid, Karol Nawrocki, consideră că SAFE poate deveni un nou instrument de presiune exercitat de Bruxelles asupra Varşoviei, în virtutea mecanismului de control al alocării fondurilor.
Opoziţia conservatoare se teme de asemenea că preferinţa europeană declarată a programului ar putea dăuna relaţiilor Poloniei cu SUA şi ar pune în pericol achiziţiile de echipamente militare americane sau sud-coreene.
Preşedintele Nawrocki are acum la dispoziţie 21 de zile pentru a promulga textul sau pentru a-l respinge. Un eventual veto al său nu ar bloca accesul Poloniei la fondurile SAFE, însă ar necesita o revizuire a modalităţilor de finanţare şi mai ales căutarea unor surse alternative de finanţare pentru proiecte care nu sunt direct legate de apărare, precum investiţiile rutiere şi feroviare, care sunt esenţiale pentru mobilitatea militară.