Update articol:

China acuză SUA şi Israelul că incită la o schimbare de regim în Iran

China acuză SUA şi Israelul că incită la o schimbare de regim în Iran
 - poza 1 Mao Ning/ Sursa foto: fmprc.gov.cn
China a acuzat marţi Statele Unite şi Israelul de “incitare la o schimbare de regim” în Iran după atacurile lansate pe 28 februarie şi a calificat drept “inacceptabilă” asasinarea liderului Republicii Islamice, Ali Khamenei, în plină negociere nucleară între Teheran şi Washington, informează EFE, potrivit Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a reiterat marţi, într-o conferinţă de presă, că ofensiva americană şi israeliană “încalcă dreptul internaţional şi normele de bază care guvernează relaţiile internaţionale”.

Declaraţiile lui Mao urmează convorbirilor telefonice pe care şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, le-a purtat anterior cu omologii săi din Iran, Oman şi Franţa.

Purtătoarea de cuvânt a structurată poziţia Chinei faţă de conflict pe trei axe – încetarea imediată a operaţiunilor militare, revenirea la dialog şi opoziţia faţă de acţiunile unilaterale – şi a subliniat că Beijingul sprijină Iranul în apărarea suveranităţii sale, luând în acelaşi timp în considerare “îngrijorările legitime” de securitate ale ţărilor din Golf.

În ceea ce priveşte dosarul nuclear, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe a menţionat că Beijingul respectă “dreptul legitim al Iranului de a folosi energia nucleară în scopuri paşnice” şi a susţinut că problema trebuie să revină “pe calea rezolvării politice şi diplomatice”.

Întrebată despre securitatea energetică şi tranzitul prin strâmtoarea Ormuz, Mao a îndemnat să “se asigure stabilitatea şi fluxul continuu al aprovizionării energetice” şi a afirmat că China “va adopta măsurile necesare pentru a-şi proteja propria securitate energetică”.

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (03/03/2026)

Prioritatea proiectelor noi de investitii

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/03/2026)

Reluare tranzactionare ora 14:40: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlu III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 239/03.03.2026 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (03/03/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 28.02.2026

WTI LIGHT SWEET TURBO SHORT 1.00/ 104,2/99,2 (EBWTITS55) (03/03/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 4 si 5 Martie 2026