Update articol:

O nouă ediţie de titluri de stat Fidelis a debutat vineri cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%

O nouă ediţie de titluri de stat Fidelis a debutat vineri cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%
 - poza 1
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie titluri de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, începând de vineri, 6 martie, până vineri, 13 martie, iar dobânzile ajung până la 7,10%, conform unui comunicat al Ministerului de Finanţe, potrivit Agerpres.

Subscrierile se realizează prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank şi TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Ministerul Finanţelor, în parteneriat cu Rock FM şi Morning Glory cu Răzvan Exarhu, recompensează solidaritatea şi spiritul civic printr-o tranşă specială dedicată donatorilor de sânge. Aceştia pot investi în titluri de stat în lei cu scadenţă la 2 ani, beneficiind de o dobândă de 6,90%.

În plus, pentru a încuraja implicarea cât mai multor persoane, pragul minim de subscriere este redus de 10 ori, de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei.

De aceste condiţii avantajoase pot beneficia persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 octombrie 2025, “transformând astfel un gest de altruism într-o oportunitate de economisire sigură şi responsabilă”, se subliniază în comunicat.

Fidelis III din 2026 care a debutat vineri conţine următoarele emisiuni: în lei – de 5,90% – cu scadenţa la 2 ani; de 6,90% cu scadenţa la 2 ani pentru donatorii de sânge; de 6,60% cu scadenţa la 4 ani; de 7,10% cu scadenţa la 6 ani.

Fidelis III în euro conţine următoarele emisiuni: de 3,50% cu scadenţa la 3 ani; de 4,50% cu scadenţa la 5 ani; de 6,00% cu scadenţa la 10 ani.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile. Deţinătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadenţă pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/03/2026)

Finalizarea lucrarilor de remediere in partea clasica a Unitatii 1

Turbo Short Certificates on Brent Crude Oil Future (RBBRETS2) (06/03/2026)

Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

SIMTEL TEAM (SMTL) (06/03/2026)

Clarificari privind rezultatele financiare preliminare aferente anului 2025

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (06/03/2026)

Demersuri privind vanzarea statiilor de incarcare masini electrice

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/03/2026)

Oprirea controlata a Unitatii 1 CNE Cernavoda