Unul dintre subiectele discutate în cadrul ședinței CSAT de astăzi a fost dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare ale Statelor Unite, în baza parteneriatului strategic dintre cele două țări, a declarat președintele Nicușor Dan, după CSAT.
Acesta a explicat: “Este vorba despre avioane de realimentare în aer, echipamente de monitorizare și sisteme de comunicații prin satelit, care ar urma să fie amplasate în sprijinul sistemului de apărare antirachetă de la Baza Militară Deveselu. Aceste echipamente sunt defensive și nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În măsura în care Parlamentul aprobă în ședință, ele vor fi dislocate în baza parteneriatului România-SUA, o colaborare similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte țări NATO o fac”.
Astăzi am avut o ședință CSAT cu trei subiecte, am discutat de situația din Orientul Mijlociu, din perspectivă militară, cu instituțiile responsabile, cu previziuni pe termen scurt, mediu și lung. De asemenea, am vorbit de situația românilor din zonă, am discutat cu doamna ministru de Externe. Până la acest moment au revenit din zonă aproximativ 5.700 de oameni, din care 3.700 au fost ajutați de autorități, a mai declarat președintele Nicușor Dan, după ședința CSAT.
Acesta a mai spus: “România împreună cu țările europene încearcă prin mijloace diplomatice, politice să oprească acest război care are consecințe asupra economiei noastre și a românilor care trăiesc în zonă”.
Potrivit lui Nicușor Dan, al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat situația economică și consecințele economice ale războiului, creșterea prețurilor pe piața internațională ale petrolului: “Aici am avut o expunere a domnului ministru al Energiei și discuții: premierul, ministrul de Finanțe, ministrul Energiei asupra scenariilor la care să ne așteptăm și care va fi reacția statului român. În ceea ce privește gazul, guvernul a adoptat o schemă de plafonare a prețurilor de la 1 aprilie”.
CSAT a trimis Parlamentului, după ședința care a durat peste trei ore, două informări și o decizie. Biroul Permanent Reunit (BPR) va convoca ședința plenului reunit al celor două Camere pentru ora 14:30.