Update articol:

UE avertizează că războiul din Iran ar putea împinge inflaţia în blocul comunitar la peste 3%

UE avertizează că războiul din Iran ar putea împinge inflaţia în blocul comunitar la peste 3%
 - poza 1

Uniunea Europeană (UE) a avertizat că rata inflaţiei în blocul comunitar ar putea depăşi 3% în acest an, dacă războiul din Orientul Mijlociu va face ca preţul petrolului Brent să se menţină în jurul valorii de 100 de dolari pe baril, iar preţul gazelor va rămâne la un nivel ridicat pentru o perioadă îndelungată, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Într-un astfel de scenariu, creşterea economică din 2026 ar avea de suferit. Potrivit unor surse, comisarul european Valdis Dombrovskis le-ar fi spus zilele trecute miniştrilor europeni ai Finanţelor că ritmul de creştere al economiei blocului comunitar ar putea fi cu până la 0,4 puncte procentuale mai mic decât avansul de 1,4% prognozat la sfârşitul anului trecut.

Pe lângă un preţ al petrolului de 100 de dolari per baril, scenariul include şi un preţ la gaze de aproximativ 75 euro pe megawatt-oră în Europa pentru restul anului. În aceste condiţii, inflaţia ar fi cu 0,7-1 puncte procentuale peste nivelul de 2,1% estimat anterior pentru 2026.

O creştere semnificativă a inflaţiei ar putea forţa Banca Centrală Europeană (BCE) să majoreze dobânzile, iar traderii şi-au sporit pariurile că o astfel de mişcare va fi decisă în acest an. Următoarea şedinţă de politică monetară la BCE este programată pentru 19 martie, dar analiştii nu se aşteaptă la o schimbare cu această ocazie.

De asemenea, comisarul Dombrovskis a avertizat că ar putea exista efecte negative suplimentare asupra economiei din cauza impactului conflictului asupra pieţelor financiare, comerţului şi lanţurilor de aprovizionare, au declarat sursele citate de Bloomberg.

Preţurile de referinţă la gaze în Europa au crescut de la izbucnirea războiului din Iran. Joi, contractele futures de referinţă se tranzacţionau la aproximativ 52 de euro, după ce s-au apropiat de 70 de euro la începutul săptămânii. De asemenea, ţiţeiul Brent se tranzacţionează la peste 100 de dolari pe baril.

Sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul au dezvăluit că Dombrovskis le-ar fi spus miniştrilor europeni ai Finanţelor că indicatorii s-au îmbunătăţit în ultima perioadă şi că perspectivele pentru economia europeană sunt puţin mai bune comparativ cu situaţia din toamna anului trecut, cu o creştere de aproximativ 1,5%, respectiv 1,6% preconizată pentru acest an şi anul viitor.

Totuşi, această perspectivă este acum umbrită de războiul din Iran, care s-a răspândit în întreaga regiune. Rachete şi drone au lovit instalaţii energetice din ţări precum Arabia Saudită şi Qatar, afectând producţia de gaze lichefiate şi petrol. În plus, tranzitul petrolierelor şi al altor mărfuri prin Strâmtoarea Ormuz a fost aproape oprit.

Joi, analiştii băncii Goldman Sachs au estimat că, în conformitate cu un scenariu “foarte negativ”, în care livrările de energie prin Strâmtoarea Ormuz ar fi întrerupte timp de 60 de zile şi petrolul ar urca la 150 de dolari per baril, inflaţia din zona euro ar putea ajunge la 4,4% la sfârşitul anului 2026. Dacă se întâmplă acest lucru, BCE ar putea majora ratele dobânzilor de trei ori începând din iunie, se arată în raportul analiştilor de la Goldman Sachs.

Anterior, într-un studiu publicat la începutul acestei săptămâni, analiştii de la Oxford Economics au afirmat că, dacă preţurile globale la petrol ar fi în medie în jur de 140 de dolari timp de două luni, creşterea preţurilor de consum în zona euro ar putea ajunge la o medie de 4,3% în 2026 – mai mult decât dublul ţintei de 2% a BCE. În acelaşi timp, acest lucru ar reduce semnificativ creşterea economică, au precizat analiştii.

Vorbind cu jurnaliştii, Dombrovskis a spus luni că “impactul asupra economiei europene va depinde de durata, amploarea şi intensitatea conflictului”. “O ţintire prelungită a infrastructurii de transport maritim şi energetic riscă să expună economia globală unui şoc stagflaţionist pe termen lung”, a spus comisarul european.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/03/2026)

Perioada inchisa tranzactionarii: 16 martie 2026 - 16 aprilie 2026

TURISM FELIX S.A. (TUFE) (12/03/2026)

Decizie ASF nr.289/12.03.2026 - retragere de la tranzactionare incepand cu data de 12.03.2026

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (12/03/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate preliminare 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (12/03/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate preliminare 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (12/03/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate preliminare 2025