Andreea Paul (ASE, INACO): Doar 10% dintre universitățile românești au ghiduri publice de folosire a IA. Etica academică impune astfel de reglementări

Inteligența artificială e o realitate zilnică pentru studenți și profesori, dar asimetric guvernată etic. Riscul este să avem două Românii universitare: una în care IA este folosită ca instrument de modernizare, alta în care IA devine motorul fraudării și al degradării academice.

Astăzi, realitatea universitară din România este surprinzătoare: doar 10% dintre universități au reguli interne clare privind utilizarea inteligenței artificiale. Din aproape 90 de instituții de învățământ superior, am identificat doar nouă universități care au adoptat până acum regulamente sau ghiduri interne dedicate acestei teme, publice și accesibile pentru studenți:

– 3 din Timișoara,

– ⁠3 din Cluj,

– ⁠2 din București și

– ⁠1 din Brașov.

Această întârziere ridică o problemă serioasă de etică academică. Pentru că studentul de astăzi nu mai este doar un utilizator de inteligență artificială. El devine și responsabil moral pentru modul în care folosește IA, inclusiv pentru conținutul generat cu ajutorul IA.

Fără reguli clare, riscăm să expunem generații întregi de studenți unor acuzații viitoare de fraudă academică, într-un context în care frontiera dintre contribuția umană și cea algoritmică devine tot mai dificil de delimitat.

Regulamentele existente arată că universitățile românești merg deja pe două direcții majore de reglementare a inteligenței artificiale.

1. Inteligența artificială ca instrument acceptat – dar declarat

Cea mai răspândită abordare este cea a transparenței. Principiul de bază este simplu: inteligența artificială poate fi utilizată, dar trebuie declarată.

În practică, această strategie presupune reguli precum:

•declararea utilizării instrumentelor de inteligență artificială în lucrări academice;

•citarea explicită a aplicațiilor utilizate;

•diferențierea clară între contribuția studentului și cea generată de algoritm.

Această abordare tratează inteligența artificială ca pe un instrument de lucru, comparabil cu un software sau o bază de date, dar cere responsabilitate și transparență academică.

2. Inteligența artificială ca zonă de risc academic

În anumite domenii sensibile – în special la evaluări sau în discipline cu impact profesional major – apare o abordare mai strictă, centrată pe control și sancțiuni.

În aceste cazuri, regulamentele prevăd:

•interdicția utilizării inteligenței artificiale la examene;

•verificări suplimentare pentru detectarea conținutului generat automat;

•sancțiuni disciplinare atunci când inteligența artificială înlocuiește contribuția intelectuală a studentului.

Această strategie pleacă de la ideea că, în absența unor limite clare, inteligența artificială poate deveni un instrument de fraudare academică.

De ce este atât de importantă această reglementare acum?

Pentru că mediul universitar românesc a trecut deja printr-o criză majoră de etică academică în ultimele decenii. În urmă cu două-trei decenii, cadrul normativ privind plagiatul era slab sau insuficient aplicat. Consecințele au fost vizibile mult mai târziu, prin scandaluri publice care au afectat credibilitatea instituțiilor academice.

Inteligența artificială poate amplifica acest risc dacă nu este reglementată la timp.

Fără reguli clare, universitățile riscă să creeze un spațiu gri în care responsabilitatea academică devine difuză. Studenții pot folosi instrumente pe care nu știu exact cum trebuie să le declare, iar profesorii pot evalua lucrări fără criterii clare privind utilizarea tehnologiei.

În marile ecosisteme universitare europene, dezbaterea a depășit deja faza de panică. Inteligența artificială nu mai este tratată ca o amenințare, ci ca o realitate care trebuie guvernată inteligent.

Din acest motiv, alfabetizarea în inteligență artificială devine treptat o competență universitară obligatorie. Studenții trebuie să învețe nu doar cum să folosească aceste instrumente, ci și cum să o facă responsabil și etic.

Dacă reglementarea întârzie, riscăm să apară două realități academice diferite.

Pe de o parte, universități în care inteligența artificială este integrată transparent, ca instrument de modernizare educațională.

Pe de altă parte, universități în care inteligența artificială devine motorul fraudării academice și al degradării standardelor.

Diferența dintre cele două nu va fi tehnologia. Va fi guvernanța academică.

Regulamentele privind inteligența artificială nu sunt un exercițiu birocratic. Sunt o condiție de supraviețuire etică a educației universitare într-o epocă în care tehnologia poate genera texte, cod, imagini sau analize în câteva secunde.

Universitatea trebuie să rămână spațiul în care gândirea critică, responsabilitatea intelectuală și integritatea academică sunt cultivate, nu înlocuite de algoritmi.

De aceea, întrebarea nu este dacă universitățile trebuie să reglementeze inteligența artificială.

Întrebarea este cât de repede o vor face.