Minerii şi energeticienii care protestează, de câteva ore, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de rezultatele negocierilor cu premierul Ilie Bolojan, s-au îmbrâncit cu jandarmii, după ce au refuzat să părăsească piaţa, în contextul în care aprobarea pentru miting a expirat la ora 17.00. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor care trăgeau de gardurile împrejmuitoare ale perimetrului, iar un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale acordate de echipajul de pe ambulanţa aflată în zonă.
Jandarmeria Română precizează, în legătură cu incidentele de marţi seară, la finalul protestului minerilor din Piaţa Victoriei, că, în cadrul adunării publice, mai multe persoane au devenit recalcitrante, au aruncat cu obiecte asupra forţelor de ordine şi au forţat dispozitivul de panouri metalice.
„În acest context, două persoane au fost extrase şi conduse la autospecială, pentru stabilirea identităţii şi aplicarea măsurilor legale în consecinţă. Elementele de dialog din cadrul dispozitivului de jandarmi relaţionează cu participanţii la manifestaţie, pentru calmarea spiritelor şi redobândirea caracterului paşnic al adunării publice”, precizează sursa citată.
Jandarmeria face apel la organizator şi la participanţi să respecte recomandările forţelor de ordine, să nu comită alte fapte antisociale şi să se delimiteze de persoanele care adopta un comportament agresiv.
„Ulterior, organizatorul şi-a schimbat decizia şi a acceptat participarea grupului în cauză, iar în ultimele momente au apărut disensiuni care s-au extins către forţele de ordine”, adaugă sursa citată.
Reprezentanţii Jandarmeriei Române menţionează că jandarmii au folosit „punctual” pulverizatoarele de mână cu substanţă iritant-lacrimogenă, pentru „limitarea acţiunilor agresive” ale unor participanţi.
Aproximativ 1.000 de mineri şi energeticieni de la Complexul Energetic Oltenia au protestat, marţi, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de pierderea locurilor de muncă începând cu 1 aprilie, de lipsa unor măsuri de protecţie socială pentru cei concediaţi şi de perspectiva închiderii mineritului din 2030, conform angajamentelor luate de România prin PNRR.