Update articol:

Victime ale lui Epstein dau în judecată administraţia SUA şi Google

Victime ale lui Epstein dau în judecată administraţia SUA şi Google
 - poza 1 Jeffrey Epstein

Victime ale infractorului sexual condamnat Jeffrey Epstein au intentat joi un proces împotriva administraţiei SUA şi Google, după ce identităţile lor au fost dezvăluite în mod eronat în documente publicate online de Departamentul american de Justiţie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În ianuarie, Departamentul de Justiţie a publicat peste trei milioane de documente legate de ancheta care l-a privit pe finanţatorul căzut în dizgraţie, inclusiv legăturile sale cu figuri proeminente.

Cu toate acestea, nume ale victimelor care trebuiau să rămână anonime au fost publicate în aceste documente.

Departamentul de Justiţie “a dezvăluit identităţile a aproximativ 100 de victime ale infractorului sexual condamnat prin publicarea informaţiilor lor private şi identificarea lor către întreaga lume”, se arată în plângerea depusă la o instanţă din San Francisco şi consultată de AFP.

“Chiar şi după ce administraţia a recunoscut că această dezvăluire a încălcat drepturile victimelor şi a eliminat informaţiile, actori online precum Google le republică în mod continuu, refuzând cererile victimelor de a le elimina”, se plâng reclamanţii.

Google continuă să afişeze informaţiile personale ale victimelor în rezultatele căutărilor şi în conţinutul generat de inteligenţa artificială, conform plângerii.

Jurnaliştii de la New York Times au găsit, de asemenea, zeci de fotografii nud cu persoane în aceste fişiere, în care feţele lor erau vizibile.

Jeffrey Epstein a fost arestat şi pus sub acuzare în iulie 2019 sub acuzaţia de trafic sexual cu minori şi extorcare. A fost găsit spânzurat în celula sa pe 10 august 2019, în timp ce aştepta procesul. Autopsia a concluzionat că a fost vorba de o sinucidere.

Deja acuzat cu peste un deceniu mai devreme în Florida că a solicitat prostituate minore, el fusese condamnat în 2008 la o pedeapsă de 13 luni cu suspendare, în baza unui acord secret cu un procuror care i-a permis să evite urmărirea penală federală.

“Victimele se confruntă acum cu o nouă traumă. Străinii le sună, le trimit e-mailuri, le pun în pericol siguranţa fizică şi le acuză că au fost complici ai lui Epstein, când, în realitate, au fost victime ale lui Epstein”, subliniază plângerea.