Iranul intră în negocierile cu SUA dintr-o poziție de forță, cu mize economice și strategice majore, spune Ioana Constantin- Bercean, cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale “Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române, expert în problematica Orientului Mijlociu spune.
Domnia sa a scris: “În câteva ore vor începe negocierile dintre delegațiile americană și iraniană, la Islamabad. Din partea SUA vor participa vicepreședintele JD Vance și cuplul Witkoff-Kushner. Delegația iraniană are competența din poza de mai jos (vezi tabel). Din primele șapte poziții, cu excepția ambasadorului iranian în Pakistan, restul sunt foști membri ai IRGC sau afiliați/apropiați ai Corpului Gărzilor. Lista delegaților reprezintă o combinație a celor două ramuri guvernamentale, legislativă și executivă. Delegația în sine este foarte structurată, pe comitete distincte economice, militare, politice și juridice, fiecare condusă de înalți oficiali. Aceasta nu este o echipă mică, exploratorie, este una determinată să negocieze de pe o poziție de forță un acord care să îi fie favorabil pe termen mediu și lung.
În acest context, numirea lui JD Vance în fruntea delegației americane a fost interpretată în moduri diferite la Teheran. Unii îl consideră relativ mai puțin agresiv în comparație cu alte figuri din administrație, ceea ce ar putea facilita progresul. Alții văd acest lucru ca pe un test; atât al capacităților sale diplomatice, cât și al posibilității ca moderația percepută a acestuia să se traducă într-o flexibilitate reală.
Abbas Araghchi și Ali Bagheri Kani au o imensă experiență în negocieri, în special în diplomația nucleară, iar Mohammad Ali Jafari este un personaj de anvergura militară a fostului comandant al Forțelor Quds, ucis în ianuarie 2020, Qasem Soleimani. Jafari are și el experiența întâlnirilor directe cu oficiali americani, un episod foarte interesant petrecându-se, la începutul anilor 2000, între el și Condoleezza Rice, fost Secretar de Stat al SUA. Niciodată în timpul JCPOA Iranul nu a trimis o delegație atât de mare și cu oficiali cu ranguri atât de înalte. Mohammad-Bagher Ghalibaf s-ar putea întâlni direct cu JD Vance. Prezența sa reflectă aspectul structural legat de distribuția actuală a autorității în cadrul sistemului iranian și de modul în care aceasta este proiectată în exterior.
Prezența la întâlnire a Guvernatorului Băncii Centrale a Republicii Islamice indică clar faptul că iranienii vor pune pe masa negocierilor problema ridicării sancțiunilor, iar cea a lui Jafari implică componenta militară a unui posibil acord de pace.
Există confuzie cu privire la propunerile ambelor părți. Trump a făcut referire la o „propunere în 10 puncte din partea Iranului” ca la o „bază fezabilă”, dar cerințele iraniene relatate în presa de stat includ ridicarea tuturor sancțiunilor și recunoașterea controlului său asupra Strâmtorii Hormuz, condiții pe care Washingtonul este puțin probabil să le accepte.
Dezacordul privind Libanul rămâne un punct foarte sensibil.
Atacurile israeliene din această săptămână au ucis sute de libanezi, atrăgând critici internaționale, iar vicepreședintele Vance a admis că a existat o „neînțelegere legitimă” cu privire la includerea Libanului și a sugerat că Israelul ar putea fi nevoit să dea dovadă de reținere.
Așteptările privind negocierile dintre Statele Unite și Iran din Pakistan sunt, în mod firesc, modeste, chiar dacă ambele părți au interese mari ca aceste discuții să ofere un ‘way out’ din ceea ce va rămâne în istorie drept un ‘război al ambiției’. Interesantă este și prezența ministrului saudit de finanțe la Islamabad.
Iranul intră în aceste discuții fără a renunța la cele mai importante avantaje pe care le-a obținut prin războiul asimetric. Traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz rămâne perturbat, iar mesajele iraniene nu dau prea multe indicii că această presiune va fi redusă pe termen scurt. Dimpotrivă, oficialii au subliniat că situația din strâmtoare s-a schimbat fundamental. Acest lucru servește unui dublu scop: pe de o parte, vizează creșterea presiunii asupra Statelor Unite pentru a restricționa operațiunile israeliene în Liban; pe de altă parte, menține un instrument coercitiv de negociere care poate fi utilizat în timpul discuțiilor”.
| Știri BVB