Update articol:

Londra găzduieşte discuţii despre misiunea în strâmtoarea Ormuz

Londra găzduieşte discuţii despre misiunea în strâmtoarea Ormuz
 - poza 1

Regatul Unit a anunţat că va găzdui miercuri şi joi militari din aproximativ 30 de ţări pentru a discuta despre formarea unei misiuni conduse de Londra şi Paris pentru protejarea navigaţiei în strâmtoarea Ormuz, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Această conferinţă va permite “să avanseze planificarea detaliată” a redeschiderii strâmtorii imediat ce condiţiile o vor permite, în urma “progreselor” realizate în timpul discuţiilor de la Paris de săptămâna trecută, a precizat Ministerul britanic al Apărării.

“Obiectivul de astăzi şi mâine este de a traduce consensul diplomatic într-un plan comun pentru a garanta libertatea de navigaţie în strâmtoare şi a sprijini un armistiţiu durabil”, a declarat ministrul britanic al apărării, John Healey, citat într-un comunicat.

El şi-a exprimat încrederea că “se pot face progrese concrete”.

Aceste discuţii vin imediat după tratativele privind această strâmtoare strategică, care au reunit vineri la Paris peste 40 de ţări sub conducerea premierului britanic Keir Starmer şi a preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Starmer a indicat că Franţa şi Regatul Unit vor conduce o misiune multinaţională pentru a asigura libertatea de navigaţie în strâmtoare “imediat ce condiţiile o vor permite”.

Londra şi Parisul au subliniat că această forţă va fi exclusiv defensivă şi va fi desfăşurată doar după instaurarea unei păci durabile în regiune.

Statele Unite şi Iranul, părţi beligerante, nu au participat la discuţii.

Înaintea reuniunii de la Paris, Downing Street anunţase un summit de planificare militară în această săptămână, fără a oferi detalii suplimentare.