Update articol:

Bolojan spune că i se pare normal ca procedurile de achiziţie a microbuzelor electrice să fie verificate de parchete

tribunal, proces, justitie sursa Pixabay

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că este firesc ca procedurile de achiziţie a microbuzelor electrice şcolare finanţate prin PNRR să fie verificate de parchete.

El a precizat că, din informaţiile pe care le are, procedurile derulate de Consiliul Judeţean Bihor au fost corecte, însă verificările trebuie să includă şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor.

“Consiliile judeţene în perioada trecută, dar şi în această perioadă, au fost eligibile pentru a accesa microbuze. Mi se pare normal ca toate microbuzele şi toate procedurile de achiziţie care au fost făcute în perioada respectivă să fie verificate de parchete şi acolo unde se constată că nu s-a respectat legea, că nu s-a respectat procedura, că preţurile sunt mult peste preţul de piaţă, să se facă verificări, să se identifice responsabilii”, a spus el la Europa FM.

Premierul a mai precizat că nu îşi aduce aminte de caracteristicile microbuzelor achiziţionate de către CJ Bihor.

“Trebuie văzut dacă sunt microbuze de opt locuri, microbuze de 16 locuri, dacă există, ce marcă a microbuzului, condiţionări şi aşa mai departe. Dar v-am spus, mi se pare de bun simţ – în mandatul meu s-au făcut multe achiziţii la Consiliul Judeţean Bihor – toţi cei care au participat la proceduri, toţi cei care au întocmit caiete de sarcini, toţi cei care am deţinut poziţii de conducere, avem o responsabilitate pentru aceste proceduri şi mi se pare absolut normal să fie verificate. Dar, cel puţin, din toate datele pe care le am, procedurile care au fost derulate de Consiliul Judeţean Bihor au stat în picioare şi, din punctul meu de vedere, au fost în bună regulă”, a afirmat Bolojan.

BVB | Știri BVB
VRANCART SA (VNC) (24/04/2026)

Hotarari AGA O 24.04.2026

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (24/04/2026)

Completare Convocare AGAO 11(12).05.2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (24/04/2026)

Hotararile AGOA & AGEA din data de 24.04.2026

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (24/04/2026)

Completare Raport anual aferent 2025