“Acest eveniment special are loc chiar înainte de 9 mai, Ziua Europei, când celebrăm integrarea României în Uniunea Europeană, cel mai important proiect de ţară din istoria noastră democratică recentă. Sperăm, de asemenea, să putem sărbători în acest an şi aderarea la OCDE, consolidând astfel parcursul nostru de dezvoltare economică. Faptul că ne aflăm astăzi aici, la Palatul Regal – cu câteva zile înainte de Ziua Regalităţii – este, de asemenea, un moment cu semnificaţie specială. Mulţumiri Ministerului Culturii şi Muzeului Naţional de Artă al României pentru sprijinul lor constant. Ne întâlnim într-un moment de incertitudine globală, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Tensiunile geopolitice şi riscurile de securitate persistente generează volatilitate în economia globală. Toate acestea vin după o perioadă de presiuni severe cauzate de crize suprapuse în ultimii ani. Aceste vremuri confirmă un adevăr esenţial: rezilienţa economică se construieşte prin instituţii solide, politici coerente şi, foarte important, cetăţeni informaţi. În acest sens, educaţia financiară este mai mult decât o problemă educaţională – devine un pilon al stabilităţii economice”, a declarat Cosmin Marinescu, la simpozionul de educaţie financiară cu tema “Financial literacy to support security, independence and inclusion”, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, educaţia financiară a devenit un pilon important de politică publică. Ea creşte eficienţa politicilor şi consolidează încrederea în instituţii.
“România a adoptat această viziune prin Strategia Naţională de Educaţie Financiară, aliniată principiilor OCDE. Banca Naţională a României – şi sunt sigur că vorbesc şi în numele colegilor noştri de la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia Română a Băncilor – rămâne pe deplin angajată în promovarea acestei agende, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Educaţia financiară are un impact direct asupra calităţii politicilor publice. Atunci când guvernele dau dovadă de responsabilitate, prin finanţe publice sănătoase, transmit un mesaj coerent în favoarea sustenabilităţii financiare. În caz contrar, apare capcana populismului economic, iar politicile publice ajung să se bazeze pe măsuri pe termen scurt, în special pe deficite bugetare şi datorie publică. De exemplu, datoria publică globală a atins un nivel record istoric, de 100% din PIB-ul global, ceea ce ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea fiscală pe termen lung”, a spus Cosmin Marinescu.
El a menţionat că, într-un astfel de context, principiul responsabilităţii economice trebuie să ghideze politicile publice pentru a atinge sustenabilitatea financiară atât de necesară. De aceea, educaţia financiară este esenţială în promovarea unor politici economice solide.
“Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic definitoriu. Ea reflectă nu doar ambiţie, ci şi ani de reforme şi schimbări instituţionale.
Îmi amintesc de evaluarea OCDE privind guvernanţa publică din 2016, realizată în România acum 10 ani. Atunci puneam bazele a ceea ce astăzi a devenit etapa finală a aderării. Ceea ce vedem acum nu este o realizare bruscă, ci un efort naţional de lungă durată, bazat pe valori europene şi bune practici internaţionale. Progresul României trebuie înţeles în cadrul ancorelor sale strategice mai largi. Apartenenţa la Uniunea Europeană şi NATO a modelat fundamental dezvoltarea noastră economică şi instituţională. Aşa cum integrarea în UE a generat progrese semnificative, suntem convinşi că aderarea la OCDE poate crea impulsul pentru următoarea etapă de dezvoltare a ţării noastre. Aceasta va consolida guvernanţa, va îmbunătăţi procesul de elaborare a politicilor şi va creşte capacitatea noastră de a naviga un mediu din ce în ce mai complex. Lecţiile şi expertiza OCDE sunt deosebit de relevante, iar educaţia financiară va fi un motor important în acest proces. Privind înainte, trebuie să rămânem ghidaţi de lecţiile trecutului şi de realităţile prezentului. Educaţia financiară, forţa instituţiilor şi cooperarea internaţională nu sunt priorităţi separate, ci piloni interconectaţi ai dezvoltării sustenabile”, a declarat Cosmin Marinescu.
Totodată, el a afirmat că, dacă reuşim să le îndeplinim pe toate, nu vom construi doar economii mai puternice, ci şi societăţi reziliente şi informate.