Update articol:

Parlamentul Bulgariei îl alege pe Rumen Radev în funcţia de prim-ministru

Rumen Radev Rumen Radev, fost preşedinte al Bulgariei / Sursa foto: instagram.com

Parlamentul Bulgariei a votat vineri cu 124 de voturi pentru, 70 împotrivă şi 36 de abţineri alegerea lui Rumen Radev, din partea formaţiunii “Bulgaria Progresistă”, în funcţia de prim-ministru, potrivit Agerpres.

Cele 124 de voturi favorabile au venit din partea partidului “Bulgaria Progresistă”. Împotriva Cabinetului au votat 21 de deputaţi ai Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, 21 de deputaţi din formaţiunea “Bulgaria Democratică”, 16 deputaţi din formaţiunea “Continuăm Schimbarea” şi 12 deputaţi ai partidului “Văzrajdane” (Renaştere). Treizeci şi şase de deputaţi ai alianţei GERB-UFD (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei – Uniunea Forţelor Democratice) s-au abţinut.

Vorbind de la tribuna Parlamentului, mai devreme în cursul zilei de vineri, Radev a remarcat că, pentru prima dată după mulţi ani, preşedintele Parlamentului a fost ales “rapid şi fără scandalurile obişnuite”. “Cetăţenii bulgari se aşteaptă ca acest spirit constructiv să fie menţinut. Ei se aşteaptă ca Parlamentul să adopte legi şi să ia decizii, nu să genereze scandaluri.”

“Prezenţa ridicată la vot a restabilit legitimitatea atât de necesară celei mai importante instituţii politice – Adunarea Naţională – şi a deschis calea pentru ca aceasta să funcţioneze eficient şi performant”, a subliniat el.

“Nu ne facem iluzii în privinţa crizelor şi provocărilor cu care se confruntă guvernul care va solicita în curând sprijinul dumneavoastră – creşterea explozivă a preţurilor, bugetul, lipsa reformelor, grava criză energetică mondială şi escaladarea conflictelor”, a declarat Radev. Potrivit acestuia, succesul va depinde de cooperarea eficientă dintre guvern şi Adunarea Naţională.

“Majoritatea noastră ne oferă posibilitatea de a adopta propriile propuneri legislative, însă vom lua în considerare şi sugestiile constructive ale opoziţiei”, a spus el. “Ne vom baza pe experienţa şi discernământul dumneavoastră, precum şi pe criticile dumneavoastră”, a adăugat Radev, adresându-se deputaţilor.

Radev a cerut un efort comun pentru ca accentul să fie pus pe calitatea legislaţiei, nu pe cantitate, iar agenda Parlamentului să reflecte preocupările cetăţenilor bulgari.

El a adăugat că propunerile privind combaterea creşterii preţurilor, precum şi modificările la Legea sistemului judiciar, vor fi prezentate luni.

Noul guvern este format dintr-un prim-ministru, patru viceprim-miniştri şi 18 miniştri, cu un minister mai puţin decât guvernul precedent. Ministerul Economiei, Ministerul Inovării şi Ministerul e-Guvernării vor fi comasate şi reorganizate în două ministere.

Parlamentul a votat cu 122 de voturi pentru, 70 împotrivă şi 36 de abţineri pentru aprobarea componenţei Cabinetului.

Membrii noului Guvern au depus apoi jurământul în faţa celei de-a 52-a Adunări Naţionale constituite după alegerile din 19 aprilie. Scrutinul a fost câştigat cu peste 40% din voturi de coaliţia Bulgaria Progresistă, care dispune de o majoritate absolută în parlamentul de 240 de locuri.

Componenţa Cabinetului Radev este următoarea:

Prim-ministru – Rumen Radev
Viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor – Gălăb Donev
Viceprim-ministru şi ministru al Economiei, Investiţiilor şi Industriei – Aleksandăr Pulev
Viceprim-ministru – Ivo Hristov
Viceprim-ministru – Atanas Pekanov
Ministrul de Interne – Ivan Demerdjiev
Ministrul Apărării – Dimitar Stoianov
Ministrul Afacerilor Externe – Velislava Petrova-Ceamova
Ministrul Justiţiei – Nikolai Naidenov
Ministrul Muncii şi Politicii Sociale – Natalia Efremova
Ministrul Educaţiei şi Ştiinţei – Gheorghi Vălcev
Ministrul Sănătăţii – Katia Ivkova
Ministrul Inovării şi Transformării Digitale – Ivan Vasilev
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice – Ivan Şişkov
Ministrul Energiei – Iva Petrova
Ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor – Gheorghi Peev
Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei – Plamen Abrovski
Ministrul Mediului şi Apelor – Roşiţa Karamfilova-Blagova
Ministrul Culturii – Evtim Miloşev
Ministrul Turismului – Ilin Dimitrov
Ministrul Tineretului şi Sportului – Encio Keriazov

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.