Update articol:

Iranul a creat o autoritate specială pentru colectarea taxelor de trecere prin Strâmtoarea Ormuz

Iranul a creat o autoritate specială pentru colectarea taxelor de trecere prin Strâmtoarea Ormuz
 - poza 1

Iranul a creat o nouă agenţie guvernamentală însărcinată cu aprobarea trecerilor prin Strâmtoarea Ormuz şi colectarea taxelor de navigaţie, a relatat publicaţia privind transportul maritim Lloyd’s List, relatează AFP, potrivit Agerpres.

O cale navigabilă prin care tranzitează în mod obişnuit o cincime din hidrocarburile la nivel global, Strâmtoarea Ormuz a devenit un punct de criză major de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, declanşat de atacul israeliano-american asupra Iranului pe 28 februarie.

În pofida unui armistiţiu intrat în vigoare pe 8 aprilie, situaţia rămâne extrem de volatilă, Iranul blocând strâmtoarea, iar Statele Unite impunând o blocadă asupra porturilor iraniene.

Mai multe incidente au avut loc acolo în ultimele zile, în timp ce Washingtonul încearcă să ajungă la un acord cu Teheranul pentru a pune capăt definitiv războiului şi pentru a asigura reluarea traficului prin Ormuz.

“Iranul a creat o nouă Autoritate a Strâmtorii Golfului Persic (PGSA) responsabilă cu aprobarea trecerii navelor şi colectarea taxelor de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz”, a afirmat Lloyd’s List.

Conform acestei surse, care citează formularul autorităţii, navele sunt obligate să furnizeze informaţii detaliate despre proprietarul lor, asigurare, membrii echipajului şi ruta de tranzit preconizată.

Potrivit Lloyd’s List, PGSA se prezintă ca fiind singura autoritate împuternicită să acorde autorizaţii navelor care tranzitează strâmtoarea.

Marţi, canalul iranian în limba engleză Press TV a relatat că Iranul a stabilit “un sistem pentru a-şi exercita suveranitatea asupra Strâmtorii Ormuz” şi că navele care trec prin strâmtoare primesc “instrucţiuni” pe e-mail.

Pe 23 aprilie, un important oficial al Parlamentarului iranian a anunţat că Teheranul a luat primii bani din încasările pentru taxele de trecere prin strâmtoare.