“Pe lângă a fi pro-european, a mai apărut un nou concept în dezbaterea publică, conceptul de pro-occidental. Şi am văzut că sunt foarte multe interpretări. Evident, de multe ori puse aceste interpretări într-o cheie un pic negativă. Şi încerc să definesc: pro-occidental presupune în primul rând să fii pro-european. Dar înseamnă şi mai mult de atât. Înseamnă să înţelegi că şi la nivelul NATO există nişte principii pe care trebuie să le respecţi. Înseamnă că România are nişte parteneriate strategice. Înseamnă să le respecţi şi pe acestea”, a spus el, în cadrul evenimentului organizat de PES activists România cu ocazia Zilei Europei, potrivit Agerpres.
Negrescu a adăugat că a fi pro-occidental implică înţelegerea faptului că “trăim într-o dinamică globală”, iar România nu poate rămâne izolată.
Ţara noastră trebuie să fie “activă”, să se modernizeze, să construiască şi să respecte anumite principii, a mai precizat el.
“Înseamnă, practic, ca România să meargă înainte, aşa cum a mers şi în ultimii ani. Aşa că a fi pro-european egal pro-occidental. A fi pro-occidental înseamnă şi mai mult de atât. Şi un exemplu a ceea ce înseamnă a fi ‘pro-occidental’ a fost dat de votul dat recent în Parlamentul României, când coaliţia pro-europeană a susţinut nevoia de a fi solidară cu Statele Unite, atunci când Statele Unite a cerut sprijinul României. În contextul acesta, nu vorbim de două dinamici diferite, vorbim de fapt de o dinamică clară, o direcţie clară pe care România trebuie să o adopte şi, în consecinţă, viitoarea coaliţie de guvernare trebuie să integreze inclusiv aceste componente, cu obiective clare şi precise”, a arătat europarlamentarul.
El a evidenţiat, de asemenea, eforturile PSD pentru aderarea la UE şi atragerea fondurilor europene, subliniind că partidele de dreapta “nu pot să-şi revendice monopolul” proiectului european.
Negrescu a mai declarat că modernizarea statului trebuie să presupună folosirea activă a fondurilor europene, respectarea legislaţiei europene, a dialogului social şi a solidarităţii.
“A fi pro-european înseamnă în primul rând a respecta aceste principii şi a respecta aceste valori. Dacă e să ne uităm la tratatele europene, printre valori sunt enunţate mai multe concepte pe care stânga le-a sprijinit de-a lungul timpului. Vorbim acolo de solidaritate, demnitate umană, toleranţă şi dialog. Aceste componente sunt esenţiale. Evident că aceste elemente presupun şi modernizarea statului. Dar nu am văzut scris acolo, în tratatele europene: austeritate. Austeritatea nu are nimic de-a face cu proiectul european al României sau proiectul european în ansamblul său”, a spus social-democratul.
Victor Negrescu a mai opinat că, în ultimele zece luni, coaliţia de guvernare, în loc să se ocupe de modernizarea României, s-a preocupat mai degrabă de “lucruri minore”.