Membrii Consiliului Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF) l-au ales, luni, pe Mihai Purcărea, CFA, CEO al BRD Asset Management, în funcția de vicepreședinte al boardului asociației. Acesta îl înlocuiește pe Cristian Pascu, care a preluat funcția de director general al BCR Pensii, dar care rămâne implicat în industrie în calitate de membru partener al AAF, potrivit unui comunicat.
„Alegerea lui Mihai Purcărea în funcția de vicepreședinte al Consiliului Director al AAF este o decizie pe care experiența și implicarea sa o justifică pe deplin. Mihai este unul dintre profesioniștii cu o expertiză solidă în industria de asset management din România, un lider cu viziune, cu o înțelegere profundă a pieței de capital și cu o capacitate dovedită de a contribui concret la proiectele importante ale asociației. Totodată, doresc să-i mulțumesc în mod deosebit lui Cristian Pascu pentru implicarea constantă și pentru contribuția sa valoroasă în cadrul AAF de-a lungul mai multor mandate de membru si de vicepreședinte al Consiliului Director. A fost și rămâne un partener esențial în eforturile noastre comune de a dezvolta piața de capital și industria fondurilor de investiții din România. Cristi este unul dintre cei mai vechi și mai apreciați membri ai asociației, care va continua să ne fie alături din poziția de membru partener al AAF. Îi dorim mult succes în noua sa misiune la BCR Pensii”, a declarat Horia Gustă, președintele AAF.
„Le mulțumesc membrilor Consiliului Director al AAF pentru încrederea acordată prin această alegere. Este o responsabilitate pe care o preiau cu convingerea că împreună putem face mai mult pentru industria de asset management și pentru piața de capital din România. Fondurile de investiții reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente prin care românii își pot construi sănătatea financiară pe termen lung, iar rolul AAF în promovarea acestui mesaj, prin dialog cu autoritățile, cu publicul larg și cu comunitatea de investitori, este mai important ca oricând. Mă voi implica activ, în continuare, alături de colegii din asociație pentru a dezvolta și a accelera proiectele care contează: creșterea bazei de investitori, maturizarea cadrului de reglementare și extinderea educației financiare la nivel național”, a spus Mihai Purcărea, CFA, vicepreședinte al Consiliului Director al AAF și CEO BRD Asset Management.
Mihai Purcărea activează de 20 de ani în domeniul financiar și este una dintre cele mai cunoscute voci ale industriei fondurilor de investiții din România. Este membru activ în boardul AAF de 10 ani, poziție din care contribuie activ la inițiativele strategice ale asociației, de la dialogul cu autoritățile de reglementare, până la proiectele de educație financiară adresate publicului larg. Expertiza sa în gestionarea riscurilor și în structurarea de produse financiare complexe a ajutat la maturizarea industriei locale a fondurilor mutuale și la alinierea acesteia la standardele europene.
Cristian Pascu are o experiență de peste 25 de ani în domeniul bancar și al piețelor financiare. Implicarea sa în conducerea AAF este una de lungă durată, activând în Consiliul Director pe parcursul mai multor mandate. De-a lungul celor peste 15 ani de activitate în cadrul asociației, Pascu a susținut constant consolidarea dialogului din interiorul industriei și a contribuit la dezvoltarea pieței de capital. Cristian Pascu rămâne implicat în domeniul administrării de fonduri și, din poziția de membru partener al AAF, își va folosi vasta expertiză în proiectele și inițiativele dedicate dezvoltării pieței fondurilor de investiții.
Atât Mihai Purcărea, cât și Cristian Pascu, alături de ceilalți membri activi ai AAF, joacă un rol esențial în inițierea și promovarea proiectului național de educație financiară „Economisește inteligent”, derulat începând din 2020. S-au implicat activ în campaniile asociației, având ca obiectiv principal informarea corectă și transparentă a publicului larg cu privire la mecanismele de economisire și investire.