- „Industria de apărare trebuie să creeze șase piloni de dezvoltare”
• „Nu am reușit să facem etapa a doua a strategiei aprobate în 2023”
România are deja o strategie pentru industria de apărare, însă lipsa unui plan concret de implementare și a unui mecanism instituțional coordonat întârzie dezvoltarea sectorului, a declarat domnul Florin Spătaru, fost ministru al Economiei, în cadrul mesei rotunde „Reindustrializarea României prin dezvoltarea industriei de apărare”, organizată de Financial Intelligence la Senatul României.
Fostul ministru a explicat că strategia pentru industria de apărare, aprobată în 2023, a fost realizată împreună cu reprezentanți ai industriei de stat și ai sectorului privat, într-un moment în care aproximativ 120 de companii private erau înregistrate în registrul operatorilor din industria de apărare.
„Aveam o strategie pentru industria de apărare și urma să facem un plan. Plan care n-a mai venit”, a afirmat Spătaru.
Potrivit acestuia, România trebuie să treacă de la etapa de strategie la etapa de implementare concretă, inclusiv prin dezvoltarea unor proiecte românești competitive în cadrul mecanismelor europene de finanțare, precum SAFE.
„Nu am văzut din SAFE un proiect dezvoltat în România care să fie 100% românesc”, a spus fostul ministru al Economiei.
Florin Spătaru consideră că una dintre problemele majore este lipsa unei agenții naționale dedicate industriei de apărare, aflată în coordonarea Guvernului, care să integreze toate componentele necesare dezvoltării sectorului și să permită României să intre în contracte de tip guvern-la-guvern (G2G).
„Nu avem creionat mecanismul necesar ca să putem să intrăm într-un contract de tip G2G”, a avertizat acesta.
Fostul ministru a lansat și un apel către Parlament pentru accelerarea cadrului legislativ și instituțional necesar dezvoltării industriei de apărare și valorificării investițiilor în retehnologizare.
În opinia sa, dezvoltarea industriei de apărare trebuie construită pe șase piloni strategici și pe clustere industriale care să includă atât companiile de stat, cât și cele private.
„Industria de apărare trebuie să creeze șase piloni, clustere de dezvoltare care să includă atât companiile de stat, cât și companiile private”, a declarat Spătaru.
Acesta a subliniat că România trebuie să prioritizeze domeniile în care poate obține avantaje competitive regionale, precum muniția, armamentul și producția de explozivi și pulberi.
Florin Spătaru a amintit proiectele începute în perioada mandatului său, inclusiv investițiile pentru fabrica de pulberi și retehnologizarea unor companii precum Sadu, Cugir, Tohani, Carfil sau Electromecanica Ploiești.
„România până în 2030 trebuie să aibă fabrica de pulberi și haideți să o facem”, a afirmat fostul ministru.
El a atras atenția asupra ritmului lent al implementării proiectelor industriale strategice, precizând că unele echipamente finanțate în 2022 au început să fie livrate abia în 2026.
Potrivit lui Spătaru, modelul propus pentru reorganizarea industriei de apărare nu este unul nou, ci urmează exemple aplicate deja în Statele Unite, Franța și Germania, unde consolidarea industrială a fost realizată în baza unor strategii pe termen lung și a unei coordonări guvernamentale clare.
„Industria de apărare poate reprezenta un pilon strategic pentru reindustrializarea României”, a concluzionat Florin Spătaru.