Secretarul de stat american Marco Rubio a negat marţi că politica Statelor Unite faţă de Taiwan s-ar fi schimbat în urma recentei vizite efectuate în China de preşedintele Donald Trump, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
“Lucrul cel mai important care trebuie înţeles este că noi dorim să fie menţinut statu quo-ul, aşa cum există în prezent. Aceasta este politica noastră, este ceea ce am spus şi vom continua să spunem. Este o relaţie foarte delicată care necesită un echilibru atent, dar politica noastră faţă de Taiwan nu se schimbă. Nu s-a schimbat în timpul acelei călătorii” a lui Trump în China, a spus Rubio în faţa unei comisii din Senatul SUA.
Guvernul de la Taipei cheltuie enorm pentru înarmare, iar Statele Unite sunt principalul furnizor de echipamente militare. După vizita sa în China, Trump a dat de înţeles, într-un interviu acordat Fox News, că va mai aştepta înainte să aprobe un mare pachet de armament pentru Taiwan, în valoare de circa 14 miliarde de dolari, considerând că această decizie ar putea fi o monedă de schimb a Washingtonului în negocierile cu Beijingul.
Rubio a asigurat acum că această vânzare nu este anulată şi este în continuare în curs de examinare. De asemenea, el a reamintit că, în decembrie anul trecut, Administraţia Trump a aprobat o vânzare de armament către Taiwan în valoare de circa 11 miliarde de dolari, o sumă care, a subliniat el, depăşeşte totalul vânzărilor realizate în timpul Administraţiei Joe Biden (2021-2025) şi care a provocat o reacţie “agresivă” din partea Chinei.
Totuşi, Washingtonul a decis să suspende un export de rachete interceptoare Patriot către Taiwan, în urma diminuării stocurilor armatei americane după ostilităţile cu Iranul.
Rubio are marţi două audieri separate în Congresul SUA, mai întâi în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului şi apoi în Subcomisia pentru Credite Bugetare a Camerei Reprezentanţilor, ambele audieri având ca temă bugetul cerut de Departamentul de Stat pentru exerciţiul fiscal 2027.